Vestea decesului lui Mircea Lucescu a cutremurat întreaga lume a fotbalului . De la echipe precum Real Madrid, la jucători ca Gică Hagi, Hakan Calhanoglu, Andrea Pirlo, Romulus Gabor sau Gică Popescu, cu toții au deplâns trecerea în neființă a antrenorului.
Totuși, omagiul suprem ar putea veni chiar din partea echipei pe care a creat-o aproape de unul singur, Corvinul Hunedoara. Dizionara secundă se pregătește să promoveze în prima ligă, iar peste trei ani, în 2029, își vor inaugura noul stadion. Edilul orașului,Dan Bobouțanu , vine cu o propunere-surpriză șivrea să numească arena în cinstea lui Mircea Lucescu .
Vineri zi de doliu local
„O veste foarte tristă. Am primit-o ca pe un șoc! Noi îl așteptam la Hunedoara, mă sunase după meciul de la Zenica, cu Bosnia, dorea să vină să-și lanseze cartea, un capitol întreg este dedicat activității sale la Corvinul. M-a rugat să mă ocup de eveniment, urma să ne întâlnim în această primăvară. Din păcate, nu se mai poate acest lucru. Atunci am vorbit ultima dată.
Ne sunam de zile onomastice, el a fost des în ultimii ani la Hunedoara. Înainte de pandemie, în 2019, de ziua mea, a venit la Hunedoara și a stat două zile aici. M-a pus să-i promit că voi duce Corvinul înapoi în Liga 1. Avea o vorbă: «V-am lăsat o echipă pentru 10 ani, care apoi a dispărut de pe scena fotbalului de prim-plan». Doi ani mai târziu, în 2021, am început proiectul. N-am apucat să ne bucurăm împreună de Corvinul în prima ligă…
Decretămvineri zi de doliu local . Am făcut acest lucru și când a murit Mihai Leu, este a doua oară când, în istoria Hunedoarei, se decretează zi de doliu local. Mircea Lucescu este și cetățean de onoare, are și o stea pe aleea celebrităților. A fost o personalitate foarte puternică. Este o pierdere mare. Pentru familie, vreau să transmit condoleanțe prin intermediul dumneavoastră. De fapt, este o pierdere mare pentru România sportivă, dar și pentru comunitatea locală.
Aproape că nu există un cetățean de la noi, indiferent de vârstă, să nu aibă o amintire legată de Lucescu: ba că au fost vecini la Hunedoara când juca și antrena aici, ba că a stat de povești pe nu știu ce terasă, ba că au fost colegi copiii la școală. Amintirile lui sunt peste tot în Hunedoara.
Când am aflat, mă gândeam – păstrând proporțiile și fără să fiu judecat -, căMircea Lucescu poate fi comparat cu o personalitate ca Iancu de Hunedoara . Iancu și-a dedicat întreaga viață luptelor pentru creștinătate, nea Mircea – o viață întreagă dedicată fotbalului, petrecută pe terenul verde. Și iată că a sfârșit la Mogoșoaia. Este trist, foarte trist, că totul s-a petrecut în ritm galopant
Eu am mai discutat cu Andone acest lucru (legat de denumirea stadionului) și cu nea Mircea, când a fost la un meci cu CFR în Cupă. Tocmai apăruse diferendul cu familia lui Michael Klein și i-am zis lui Andone: «Ce-ar fi…». «Ar fi onorat». Luăm în calcul acest lucru, am și discutat. Omul acesta nu a fost doar un om de sport, el a fost un om care a clădit alți oameni. N-am întâlnit pe nimeni care să fi investit la fel de mult în tineri. A format tineri, le-a dat încredere, așa a fost și la Corvinul.
Dacă vorbim despre Andone, Rednic, Klein, Văetuș, Gabor, și sunt numai câțiva… Foarte mulți oameni care au devenit oameni datorită lui. Nu au excelat doar în plan sportiv datorită lui, dar și uman, au făcut școală la dorința lui! Mircea Lucescu este o personalitate despre care aș putea să vorbesc zile întregi. Este o tragedie. Astea sunt dramele, nu când pierzi un meci, o calificare. Tragedia este când pierzi un om ca Mircea Lucescu”, a spus Dan Bobouțanu pentru GSP .
CITEȘTE ȘI: Mesaje emoționante după moartea lui Mircea Lucescu: Federația Turcă de Fotbal și Dinamo Kiev, în doliu Federația Română de Fotbal își ia rămas bun de la Mircea Lucescu, simbol al fotbalului românesc