Apa din mai multe izvoare și fântâni din Alba nu este bună pentru consum. LISTA locațiilor și situația după testări făcute de DSP

Apa din mai multe izvoare și fântâni din Alba nu este bună pentru consum. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba a transmis situația surselor publice de apă după testări ale calității acesteia.

”Din totalul celor verificate, o parte sunt recomandate pentru consum, iar altele nu sunt recomandate din cauza unor neconformități, în principal de natură microbiologică (frecvent în zonele montane și de deal) sau chimică (prezența nitraților, mai ales în zonele de câmpie, din surse naturale sau agricole).

Apa din sursele marcate ca neconforme nu este recomandată pentru consumul uman (băut, gătit, preparat alimente) deoarece nu îndeplinește standardele de calitate stabilite de lege. În schimb, sursele conforme pot fi utilizate fără risc din acest punct de vedere”, explică reprezentanții DSP Alba.

Recomandări pentru consumatori

Verificați statutul sursei înainte de a folosi apa dintr-o fântână sau izvor public. Documentul oficial poate fi consultat la primării sau pe site-ul DSP Alba. Primăriile sunt obligate să înștiințeze consumatorii cu privire la potabilitatea apei, prin afișarea unui anunț la loc vizibil.

Dacă apa provine dintr-o sursă neconformă, evitați consumul direct. Aceasta poate fi utilizată, de regulă, pentru alte scopuri (udat, curățenie), dar nu ca apă potabilă.

Dacă utilizați o sursă privată (fântână proprie), este recomandat să solicitați analize de laborator pentru a vă asigura de calitatea apei, mai ales dacă aceasta este folosită pentru consum zilnic.

Lista completă a fântânilor și izvoarelor (conforme și neconforme) – domeniul public județul Alba

Alba Iulia

Comuna Sântimbru

Comuna Săliștea

Comuna Blandiana

Comuna Ceru Băcănți

Comuna Ciugud

Comuna Doștat

Comuna Gârbova

Comuna Cut

Comuna Șugag

Comuna Săsciori

Comuna Vințu de Jos

Comuna Pianu de Sus

Primăria Blaj

Comuna Sâncel

Comuna Șona

Comuna Jidvei

Comuna Cetatea de Baltă

Crăciunelu de Jos

Bucerdea Grânoasă

Valea Lungă

Comuna Cergău Mare

Comuna Roșia de Secaș

Comuna Cenade

Comuna Galda de Jos

Comuna Întregalde

Comuna Ighiu

Primăria Sebeș

Primăria Daia Română

Comuna Șpring

Primăria Ohaba

Primăria Berghin

Comuna Livezile

Comuna Rimetea

Comuna Bucium

Oraș Zlatna

Comuna Meteș

Comuna Almașu Mare

Comuna Stremț

Comuna Râmeț

Comuna Lupșa

Oraș Teiuș

Comuna Baia de Arieș

Comuna Sălciua

Municipiul Aiud

Comuna Miraslău

Comuna Noșlac

Comuna Ciuruleasa

Comuna Avram Iancu

Sursa: https://alba24.ro/apa-din-mai-multe-izvoare-si-fantani-din-alba-nu-este-buna-pentru-consum-lista-locatiilor-si-situatia-dupa-testari-facute-de-dsp-1126966.html

Ultimă oră

Același autor