România ultimelor decenii se vede și în kilometri de autostradă, dar și în proiecte sociale care ajung în comunitățile vulnerabile. La Forumul Național PES Activists România,deputatul de Argeș Simona Bucura Oprescu a vorbit despre impactul concret al fondurilor europene și despre miza următorului buget al Uniunii.
De la infrastructura mare, care leagă regiunile țării, până la „autostrada asistenței sociale” din satele României, mesajul parlamentarului a fost clar: investițiile europene înseamnă dezvoltare, dar și sprijin direct pentru oameni.
”Fondurile europene au schimbat România. Și pot continua să o schimbe!
La Forumul NaționalPES activists Romania am vorbit ieri despre ce a însemnat pentru noi apartenența la Uniunea Europeană și cum s-au văzut, în viața de zi cu zi, fondurile europene atrase.
În infrastructură, vorbim despre peste 2.000 de kilometri de drumuri de mare viteză finanțate din fonduri UE – finalizate, în execuție sau în pregătire. Dacă în 1990 aveam o singură autostradă, de puțin peste 100 km, astăzi avem aproximativ 1.386 km dați în folosință, 487 km în execuție și 299 km în pregătire. Majoritatea au fost realizați în perioade în care miniștrii Transporturilor au fost din, iar aproape jumătate în mandatele luiSorin Grindeanu .
Dar nu construim doar drumuri. Construim și sprijin pentru.
Cu bani europeni dezvoltăm „autostrada asistenței sociale”, prin programul „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale”. În 2.000 de comune vor funcționa echipe locale care vor oferi servicii sociale, medicale și educaționale pentru aproximativ 450.000 de persoane vulnerabile.
Asta înseamnă îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, sprijin pentru reducerea abandonului școlar, consiliere, ajutor pentru găsirea unui loc de muncă și sprijin material pentru cei aflați în dificultate. Înseamnă echipe dotate, spații amenajate și servicii care chiar ajung la oameni.
În perioada următoare vom negocia bugetul european 2028–2034. Pentru, este esențial să consolidăm politicile demografice și măsurile active pentru piața muncii. Satul românesc are nevoie de investiții, de șanse egale pentru copii și de sprijin pentru profesori, medici, ingineri și toți cei care aleg să își construiască un viitor în comunitățile rurale.
Îl felicit peVictor Negrescu , coordonatorul PES Activists România, pentru organizarea acestui forum. Este un lider PSD în care oamenii au încredere, un moț din Alba, format în școala românească. În Parlamentul European, unde este vicepreședinte, arată că atunci când îți reprezinți țara cu seriozitate și competență, România are de câștigat!”.