0.2 C
Alba Iulia
17 februarie, 2026

Doi clujeni au rămas înzăpeziți ieri cu mașina în Alba, a fost nevoie de ajutorul jandarmilor

Doi tineri din Cluj au rămas înzăpeziți ieri cu mașina în Alba, a fost nevoie de ajutorul jandarmilor.

Ieri după-masă în jurul orei 14.30 printr-un apel la numărul de urgență 112 șoferul a relatat că, în timp ce se deplasa spre Peștera Ghețarul de la Scărișoara, a părăsit drumul asfaltat și a pătruns pe un drum neasfaltat, unde a rămas împotmolit cu autoturismul, în zăpadă. La fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi din Arieșeni, care a intervenit pentru sprijinirea persoanelor și deblocarea autoturismului, acestea fiind ulterior îndrumate și aduse în siguranță pe DN 1R.În autoturism se aflau doi tineri, ambii în vârstă de 19 ani, care se deplasau din Cluj-Napoca către satul Ghețar, comuna Gârda de Sus, pe ruta Cluj-Napoca – Poiana Horea – Horea – sat Ghețar, urmând indicațiile aplicației GPS, care a sugerat o variantă mai scurtă, însă impracticabilă în condițiile sezonului rece. Jandarmii recomandă turiștilor și șoferilor să verifice starea drumurilor înainte de a urma rute alternative indicate de aplicațiile de navigație, în special în zona montană, unde anumite trasee pot deveni impracticabile pe timp de iarnă. De asemenea, aceștia atrag atenția că este important ca autoturismele să fie echipate corespunzător pentru sezonul rece, iar persoanele să aibă asupra lor echipament adecvat condițiilor meteorologice.

Sursa: https://actualdecluj.ro/doi-clujeni-au-ramas-inzapeziti-ieri-cu-masina-in-alba-a-fost-nevoie-de-ajutorul-jandarmilor/

Ultimă oră

Același autor