FOTBAL. Minaur a piedut prima partidă din play-off

Sâmbătă, 4 aprilie, stadionul “Cetate” din Alba Iulia a fost gazda partidei dintre CSM Unirea din localitate și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul primei etape din play-off, la seria a 4-a. Gazdele au câștigat la limită, 1-0 (0-0), după un gol marcat pe final și după ce Minaur a jucat în inferioritate numerică din minutul 38, când a fost eliminat Yolou Guigui. Giurgiu a ratat un penalty (31), iar golul a venit abia în min. 86, autor Banyoi.

Conform ziariștilor din localitate, la meci au asistat cca 3000 de spectatori, ceea ce nu e deloc puțin pentru un meci de liga a 3-a, fie el și de play-off. Minaur a avut o bară în startul partidei, Yolou șutând în stâlpul din dreapta. Mai apoi, Unirea obține un penalty la un duel dintre Moga și Mihaiu, dar Giurgiu șutează pe lângă poartă. În min. 38, Ardei și Yolou s-au ciondănit la mijlocul terenului, primul a văzut galben, iar al doilea roșu (arbitrul de centru a notat că Yolou l-a lovit cu palma peste față pe adversar). Partea a doua a fost dominată de gazde, dar golul a venit abia pe final, Andrei Banyoi reușind să trimită balonul în plasa în min. 86. Contează prea puțin momentul, cele trei puncte au rămas în Cetate.

Unirea Alba Iulia – CS Minaur Baia Mare: 1-0 (0-0)

Reamintim, prima clasată promovează direct în Liga 2, iar cele patru echipe de pe locul al doilea din seriile de play-off vor juca un baraj (sistem semifinale – finală) pentru al cincilea loc ce duce în Liga 2.

Etapa 1 play-off

Poli Timișoara – 16p (2-1) – 7 Unirea Alba Iulia – 13p (1-0) – 7 Sănătatea Cluj – 11p (1-2) – 7 Unirea Tășnad – 10p (2-1) – 7 Metalurgistul – 10p (1-1) – 7 SCM Zalău – 9p (1-1) – 7 Minaur Baia Mare – 7p (0-1) – 7 Viitorul Arad – 3p (1-2) – 7

(Credit text: Mircea Grumaz / Clubul Minaur)

Sursa: https://glasulmm.ro/fotbal-minaur-a-piedut-prima-partida-din-play-off/

Ultimă oră

Același autor