FOTO. Pasiunea extremă a unui ofițer de poliție. Intră în locuri din care mulți ar fugi

Pasiunea pentru speologie a început încă din adolescență, odată cu prima coborâre în Peștera Liliecilor. Echipamentul era departe de standardele actuale: o simplă cască de biciclist și o lampă de carbid. Experiența, însă, a fost suficientă pentru a-i deschide apetitul pentru explorare. Ulterior, în 2003, a urmat cursurile Școlii de Speologie din Padeș, unde a învățat tehnicile esențiale pentru explorarea în siguranță a peșterilor.

„Peșterile nu se explorează la întâmplare. Trebuie să știi cum să montezi coarda, să fii echipat corespunzător, iar primul lucru pe care îl verific este dacă acumulatorii sunt încărcați. Lumina în întuneric e esențială”, explică acesta.

Expediții de zile întregi în subteran

Una dintre cele mai intense experiențe a avut loc în Peștera Cioclovina, unde a petrecut până la trei zile alături de alți speologi. Deși la suprafață temperaturile ajungeau la -15 grade Celsius, în interiorul peșterii condițiile erau constante, între 8 și 10 grade.

De-a lungul anilor, Alexandru a participat la competiții speologice precum Cupa Proteus și Trofeul Zarand, dar și la proiecte importante. Printre acestea se numără echiparea Ghețarului de la Scărișoara, unde a coborât aproximativ 70 de metri într-un spațiu îngust format din gheață și stâncă. Experiența a fost cu atât mai specială cu cât a avut ocazia să-l cunoască pe reputatul speolog Iosif Viehmann, colaborator al savantului Emil Racoviță.

Între pasiune și carieră

La 39 de ani, Alexandru-Valentin Lupea este un polițist cu experiență, activând de-a lungul timpului în structuri de ordine publică și, în prezent, în cadrul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă. A început cariera în 2005, la Poliția Municipiului Brad, continuând apoi la Deva și Baia de Criș, pentru ca ulterior să își desfășoare activitatea în cadrul IPJ Hunedoara. În 2024 a promovat în corpul ofițerilor, în urma unui concurs susținut la IPJ Satu Mare. Cu toate acestea, spune că meseria de polițist este mai riscantă decât explorarea peșterilor.

„Într-o peșteră cobori pregătit și poți reveni dacă nu ai terminat. În stradă, nu poți da timpul înapoi. Orice situație aparent previzibilă poate deveni imprevizibilă”, explică el.

Lecțiile din întuneric

Pentru Alexandru, speologia nu înseamnă doar adrenalină, ci și cunoaștere. De-a lungul timpului, interesul său s-a mutat de la geografie către istorie și arheologie, considerând că peșterile sunt adevărați martori ai evoluției umane. Explorarea și cartarea unei peșteri pot dura luni întregi, iar fiecare revenire oferă o perspectivă nouă asupra aceluiași loc. Susținut de familie – soția sa participând la multe dintre expediții – Alexandru vede în peșteri un mod de a ieși din zona de confort și de a-și depăși limitele.

Un mesaj pentru tineri

Dincolo de realizările profesionale și de aventurile din subteran, polițistul-speolog transmite un mesaj simplu, dar puternic: „Sfătuiesc tinerii să-și urmeze visele și să nu renunțe la primul obstacol. Doar așa poți atinge mâine ceea ce azi pare imposibil.” Pentru majoritatea oamenilor, siguranța luminii de zi este esențială. Pentru Alexandru-Valentin Lupea, însă, răspunsurile se găsesc acolo unde întunericul este deplin, iar curajul și disciplina fac diferența.

Sursa: https://presasm.ro/foto-pasiunea-extrema-a-unui-ofiter-de-politie-intra-in-locuri-din-care-multi-ar-fugi/50488

Ultimă oră

Același autor