Un tânăr în vârstă de 18 ani, domiciliat în Tălmaciu, ce era urmărit printr-un mandat european de arestare a fost găsit și reținut ieri, 7 aprilie, la Tălmaciu.
Persoana este cercetată de autoritățile judiciare din Austria pentru comiterea infracțiunii de tăinuire. După reținere, tânărul a fost prezentat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.
Sursa: https://www.oradesibiu.ro/2026/04/08/fugar-din-austria-gasit-la-talmaciu-tanar-de-18-ani-retinut/