20 C
Alba Iulia
31 octombrie, 2025

Fundația Inter-Art- diplomație culturală în India

În cursul zilei de joi, 30 octombrie 2025, Stefan Balog, președintele Fundației Inter-Art Aiud, a avut o întâlnire cu E.S. Sena Latif, ambasadoarea României în India. Cu aceasta ocazie a fost prezentată, pe scurt, activitatea de 30 de ani a fundației iar doamna ambasador a primit cadou o gravura semnată de artistul aiudean.

„A fost o întrevedere foarte plăcută și foarte constructivă. Am aflat cu deosebită plăcere că doamna ambasador este mare iubitoare de artă și are ca obiectiv, printre altele, promovarea artei contemporane din România și cooperarea între artiști indieni și români. Două aspecte culturale la care Fundația Inter-Art aderă cu entuziasm, urmând a fi stabilite proiecte concrete în acest sens. Am fost însoțit la întâlnire de artistul emerit Asit Kumar Patnaik, un artist indian consacrat, veche cunoștință a Fundației Inter-Art, cel care este și coordonatorul evenimentelor propuse de Inter-Art pentru săptămâna viitoare la Varanasi. Împreună putem contribui la nobila misiune propusă de doamna ambasador” – a declarat Stefan Balog.

Vineri, 31 octombrie 2025, E.S. Sena Latif și Stefan Balog sunt pe lista invitaților de onoare la expozitia națională „Melange of Memories”, ce va avea loc la Galeria LTC din New Delhi. Vor fi expuși 30 de artiști indieni, reprezentativi în artele vizuale ale momentului.

Sursa: https://www.abnews.ro/fundatia-inter-art-diplomatie-culturala-in-india/

Ultimă oră

Același autor