„Ghiozdane cu viitor” pentru copiii din Teiuș și Căpud

Preșcolarii din comunitățile Teiuș și Căpud au primit, în aceste zile, 120 de ghiozdane echipate cu materiale educaționale, în cadrul proiectului„Ghiozdănel cu viitor” , derulat deAsociația World Vision , în parteneriat cuLiceul Teoretic Teiuș .

Potrivit informațiilor publicate de unitatea de învățământ, fiecare ghiozdănel conține resurse educaționale atent selectate de specialiști în științele educației, adaptate copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani. Scopul inițiativei este de a-i sprijini pe cei mici în dezvoltarea lor timpurie și de a le oferi un start mai sigur în parcursul școlar.

Materialele incluse în pachete sunt concepute pentru a stimula curiozitatea și dorința de învățare a copiilor. Jocurile educative contribuie la dezvoltarea abilităților psiho-motrice și îi încurajează pe preșcolari să descopere lumea înconjurătoare prin intermediul simțurilor.

De asemenea, ghiozdanele conțin materiale din sfera– Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică – menite să dezvolte gândirea logică, creativitatea și capacitatea de explorare a celor mici. În completare, produsele de igienă personală incluse în pachete susțin formarea autonomiei și a unor deprinderi sănătoase de îngrijire personală.

Reprezentanții Liceului Teoretic Teiuș au subliniat importanța unor astfel de proiecte pentru sprijinirea copiilor din comunitate.

„Ne bucurăm că prin acest proiect am putut aduce zâmbete pe chipurile copiilor din Teiuș și Căpud și, în același timp, instrumente utile pentru dezvoltarea lor. Credem că fiecare copil merită să pornească spre școală cu încredere, sprijin și șanse reale pentru viitor.”

Prin această inițiativă, organizatorii își propun să ofere nu doar rechizite, ci și un mesaj de susținere pentru familiile din comunitățile locale:fiecare copil merită șansa unui viitor mai bun .

CITEȘTE ȘI:

Sursa: https://mesageruldealba.ro/2026/04/22/ghiozdane-cu-viitor-pentru-copiii-din-teius-si-capud/

Ultimă oră

Același autor