Investiția privind construirea noului corp de clădire al Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, realizat în proporție de 62%, a fost depusă spre finanțare prin Programul Operațional Sănătate, au transmis miercuri, reprezentanții instituției medicale.
Documentația a fost transmisă, miercuri, către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene de către spital, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba.
Noul corp de spital va găzdui secțiile de oncologie medicală, radioterapie, hematologie, îngrijiri paliative și cardiologie intervențională și va avea heliport în zona superioară, pentru transferul rapid al pacienților în situații de urgență.
Cu această ocazie, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, alături de conducerea spitalului și de reprezentanții constructorului, a efectuat o vizită de lucru pe șantier pentru analizarea stadiului lucrărilor.
În prezent, investiția este realizată în proporție de 62%, iar lucrările se desfășoară conform graficului, mai precizează sursa citată.
În ultimele luni, fluxul financiar necesar continuării șantierului a fost asigurat de Consiliul Județean Alba, instituție în subordinea căreia funcționează spitalul.
”Am trecut un hop dificil. Azi a fost încărcată pe platforma MIPE, documentația pentru continuarea lucrărilor (…) Urmare a discuțiilor cu președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, instituția județeană a acoperit plata facturilor către constructori în ultimele luni ale anului trecut, menținând constructorul, unul serios și mobilizat, pe șantierul spitalului.
Am primit garanții ferme din partea ministrului fondurilor europene, Dragoș Păslaru, ca imediat după semnarea noului contract cu MIPE, în prima cerere de plată, banii plătiți de CJ Alba se vor întoarce în bugetul acestei instituții.
Managerul spitalului județean, Diana Marza, m-a asigurat ca dacă plata constructorilor este făcută la timp de guvernul liberal, la finalul verii, noul spital va fi finalizat și operaționalizat. Și mă voi asigura ca se va respecta contractul” a precizat deputatul de Alba, Florin Roman, unul dintre cei care s-a implicat pentru a spitalul să nu piardă finanțarea.
Investiția în noul corp al Spitalului Județean din Alba Iulia
La data de 4 martie 2026, lucrările la noul corp de clădire al Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se desfășoară pe mai multe paliere:
Proiectul a fost inițiat prin finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență și a fost ulterior etapizat și transferat pe Programul Operațional Sănătate 2021–2027.
Valoarea totală a finanțării nerambursabile pentru proiectare, execuție și dotare este de aproximativ 55 de milioane de euro. Lucrările au început la începutul anului 2025 și urmează să fie finalizate în cursul acestui an.
Investiția vizează construirea unui corp nou pentru spitalizare continuă, cu o capacitate de 90 de paturi, desfășurat pe o suprafață totală de 8.076 mp.
Clădirea este amplasată în curtea spitalului și va fi conectată de celelalte corpuri printr-un tunel de legătură.
Structura funcțională a clădirii este gândită astfel:
Subsol – departament de radioterapie (dotat cu echipamente specifice), spații tehnice, vestiare și adăpost de protecție civilă;
Proiectul include și un ambulatoriu cu 4 cabinete de consultații, 4 săli de tratament, registratură și spații auxiliare.
Din punct de vedere al dotărilor, secția de cardiologie intervențională va beneficia de un angiograf și echipamente conexe.
Pentru tratamentele oncologice vor fi instalate două acceleratoare liniare și un simulator CT, necesare efectuării radioterapiei la standarde moderne.
Clădirea va integra soluții eficiente energetic și surse regenerabile – panouri fotovoltaice și solare, centrale de tratare a aerului cu recuperatoare de căldură, sisteme de încălzire și răcire performante și un sistem BMS pentru monitorizarea și optimizarea consumurilor (HVAC, iluminat, curenți slabi).
Investiția va îmbunătăți considerabil calitatea serviciilor medicale oferite pacienților cu afecțiuni oncologice și cardiovasculare.
este o metodă esențială în tratamentul diferitelor tipuri de cancer.
Ea utilizează radiații pentru a distruge celulele canceroase sau pentru a încetini creșterea acestora.
Analiza datelor privind bolnavii cu patologie oncologică în evidența Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a relevat necesitatea de dezvoltare a serviciilor medicale în specialitatea oncologie, hematologie, precum și nevoia de dezvoltare a serviciului de radioterapie în cadrul unității medicale.
Cardiologia intervențională se referă la proceduri minim invazive care sunt utilizate în tratamentul bolilor cardiovasculare, precum intervenția de angioplastie coronariană cu sau fără implantarea de stenturi și arteriografia periferică.
Această secție le permite medicilor să diagnosticheze și să trateze rapid și eficient pacienții cu urgențe cardiace cum ar fi infarctul miocardic acut, unde timpul de intervenție constituie un factor important în evoluția favorabilă a acestuia.
Înființarea secției de cardiologie intervențională ar permite rezolvarea mai multor patologii în cadrul spitalului (precum patologia coronariană acută/cronică, patologia arterială periferică, tulburări de conducere intracardiacă), astfel încât numărul pacienților care trebuie transferați în alte centre să scadă semnificativ.