Pentru 2026 sunt programate trei exerciții MOBEX, astfel: AB-HD (mai), NT-SV-BT (septembrie) și Buc-IF (octombrie).
„Pentru a evita dezinformarea și răspândirea știrilor false, subliniem că aceste activități au caracter de rutină și nu au legătură cu situația de securitate din regiune. Recomandăm cetățenilor să se informeze din surse oficiale”, a transmis MApN.
Primul exerciţiu din acest an pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apărare – MOBEX – se va desfăşura în perioada 11 – 15 mai, în judeţele Alba şi Hunedoara.
Exercițiul este organizat de Ministerul Apărării Naționale, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, autoritățile publice locale, instituțiile publice și operatorii economici cu atribuții în domeniu.
„Activitățile de tip MOBEX se desfășoară periodic și urmăresc verificarea completării cu personal și tehnică a unităților militare, precum și consolidarea coeziunii între rezerviști și militarii în activitate.
Rezerviștii cu domiciliul în județele Alba și Hunedoara vor fi chemați la unitățile stabilite pentru a participa, pe durata unei zile, la secvențe de pregătire specifice. Totodată, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va desfășura activități de evaluare a autorităților administrației publice locale, instituțiilor publice și operatorilor economici din județul Alba” , a transmis MApN.
„Rezerviștii vor fi convocați prin ordin de chemare a rezerviștilor pentru exerciții și antrenamente de mobilizare, transmis prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, iar activitățile de evaluare a autorităților administrației publice locale și a operatorilor economici sunt organizate și coordonate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale”, mai transmite Ministerul.
Editor: IFA
Sursa: https://damboviteanul.com/2026/04/06/mapn-mobilizeaza-rezervistii-in-judetele-alba-si-hunedoara/