Senatul Românieia omagiat memoria unuia dintre cei mai importanți ierarhi din secolul XX. Este vorba de episcopul romano-catolic de Alba Iulia, Márton Áron. Senatorii au votat un proiect de lege prin care proclamă 2026 drept Anul Episcop Márton Áron. Proiectul este acum în Camera Deputaților, care este camera decizională în această privință. Însă Anul Episcop Márton Áron a început deja pentru Biserica Catolică, printr-o liturghie solemnă, oficiată în biserica romano-catolică din Cluj, acolo unde marele episcop a fost paroh în perioada interbelică.
Márton Áron este omagiat în acest fel nu doar pentru calitățile sale indiscutabile de păstor al sufletelor, ci și pentru curajul cu care s-a opus tuturor dictaturilor. Fasciștii maghiari l-au expulzat din Ungaria pe liderul spiritual al maghiarilor catolici din Transilvania, iar comuniștii români l-au aruncat în temniță. Însă credincioșii catolici, români și maghiari, l-au iubit și l-au prețuit. Israelul, prin Institutul Yad Vashem, i-a acordat post-mortem titlul de ”Drept între Popoare” pentru curajul cu care i-a apărat pe evrei în timpul prigoanei naziste, iar la Vatican se află pe rolul dosarul său de beatificare, pentru tăria nestrămutată cu care a mărturisit credința în temnițele comuniste.
Márton Áron s-a născut în anul 1896, în Sândominic, pe atunci comitatul Ciuc, azi județul Harghita. A făcut primele clase în satul natal, apoi la școlile catolice din Șumuleu Ciuc, Miercurea Ciuc și Alba Iulia.
În anul 1915, în contextul Primului Război Mondial, tânărul Márton Áron a fost înrolat în armata austro-ungară, în Regimentul 82 de Infanterie, care grupa mai ales recruți din zona Secuimii. A primitul rangul de locotenent. Márton Áron a fost rănit de trei ori în război. După dizolvarea Dublei Monarhii, el s-a înrolat în Divizia Secuiască. Apoi, după finalul Primului Război Mondial, Márton Áron a lucrat puțin timp în agriculturi, apoi pe un post de contabil.
În anul 1920, a fost admis ca student la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia. A absolvit studiile teologice în anul 1924. În același an, episcopul Gusztáv Károly Májlath l-a hirotonit preot în catedrala romano-catolică Sfântul Mihail din Alba Iulia. La început, Márton Áron a fost numit capelan în Ditrău.
În anul 1925, a fost transferat capelan în orașul Gheorgheni și, în paralel, a fost numit profesor de religie catolică la Liceul de Stat din Gheorgheni. La scurtă vreme, a fost transferat ca profesor de religie la Liceul Romano-Catolic din Târgu-Mureș.
În 1929, a fost numit preot în satul Turnu Roșu și superintendent de studii la Orfelinatul Terezian din Sibiu. Un an mai târziu, Márton Áron a fost transferat în calitate de capelan în Alba Iulia și a fost numit arhivar episcopal. În 1932, Márton Áron a fost promovat secretar episcopal și îndrumător spiritual pentru studenții de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia.
În 1936, Márton Áron a fost transferat la Cluj, în calitate de administrator parohial al bisericii Sfântul Mihail. În anul 1937, a devenit canonic al Diecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, iar în 1938, a fost ales paroh al bisericii Sfântul Mihail din Cluj. Însă în 14 septembrie 1938, Sfântul Scaun l-a numit administrator apostolic al Diecezei de Alba Iulia, apoi a devenit episcop. Mai mult, între anii 1939 – 1942, a fost și administrator apostolic al Diecezei de Satu Mare – Oradea.
În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, Márton Áron a devenit unul dintre cei mai importanți apărători ai celor persecutați de regimurile fasciste din România și din Ungaria. Ca urmare a Tratatului de la Viena, dieceza sa era împărțită în două, prin frontiera stabilită în 1940, când Transilvania de Nord a fost cedată Ungariei. Márton Áron a continuat să își păstorească credincioșii din reședința sa din Alba Iulia, rămasă în Regatul României.
În aceste condiții, în 18 mai 1944, el a mers peste graniță, în biserica Sfântul Mihail din Cluj, unde a pronunțat unul dintre cele mai dure discursuri împotriva persecuțiilor evreilor. Aceștia erau deja adunați în ghetouri, iar autoritățile naziste maghiare acceptaseră deja deportarea lor în lagărele naziste ale morții de la Auschwitz. Márton Áron a trimis scrisori dure și guvernanților maghiari, cărora le reproșau abdicarea de la principiile umane care trebuie să definească activitatea unui creștin, în general, și a unui catolic, în special. În aceste condiții, reacția autorităților de la Budapesta a fost una stupefiantă: Márton Áron, liderul spiritual al catolicilor maghiari din Transilvania, a fost expulzat din Ungaria în România!
După anul 1945, un nou pericol plana asupra jumătății răsăritene a Europei: comunismul. Alături de ceilalți episcopi romano-catolici și greco-catolici, Márton Áron s-a opus cu tărie compromisurilor compromițătoare cu comuniștii. O anecdotă arată că episcopul Márton Áron era respectat chiar și de ruși. În toamna anului 1944, de mai multe ori, soldații sovietici care trecuseră prin Alba Iulia și care se aflau la Turda s-au întors în orașul de pe Valea Mureșului pentru a cumpăra diverse cantități din vinul episcopiei, până când cetățenii din Alba Iulia, exasperați de vizitele nedorite ale soldaților ruși au făcut o chetă, aum cumpărat tot vinul din pivnițele episcopiei și l-au oferit rușilor, ca să nu mai aibă motiv să se întoarcă în oraș.
Atitudinea lui Márton Áron a devenit riscantă după exilarea Regelui Mihai I al României. Autoritățile comuniste au început persecuția împotriva Bisericii Catolice. Ele voiau să interzică Biserica Greco-Catolică și Biserica Armeano-Catolică și să provoace o schismă în Biserica Romano-Catolică, astfel încât aceasta să rupă legăturile cu Sfântul Scaun și să devină o biserică ”catolică” independentă. În aceste condiții, Márton Áron și episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, au redactat o propunere de statut a Bisericii Catolice din România, pe care au înaintat-o autorităților comuniste din București.
Episcopii greco-catolici au fost arestați în octombrie 1948 și au rezistat, chiar cu prețul vieții, presiunii de a trece la Biserica Ortodoxă Română. În aceste condiții, în care Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, fusese interzisă, Márton Áron a început să acorde asistență spirituală și românilor greco-catolici. În primăvara anului 1949, Márton Áron a protestat împotriva deciziei autorităților comuniste de a închide 39 de mănăstiri catolice. În aceste condiții, în 21 iunie 1949, Márton Áron a fost arestat, în timp ce se îndrepta cu un taxi spre Gara din Teiuș, pentru a merge la București.
A fost condus la sediul Securității din Sibiu, apoi în temnița Ministerului de Interne din București. Atunci când a auzit vestea arestării sale, Papa Pius al XII-lea l-a ridicat la randul de arhiepiscop ”ad personam”, A trecut apoi în Penitenciarul Jilava. După doi ani de închisoare, Márton Áron a foist judecat și condamnat la închisoare pe viață. A fost transferat apoi în penitenciarele din Aiud și Sighetu Marmației. Condițiile dure, de exterminare, nu l-au frânt. Monseniorul Tiberiu Marțian, prelat papal onorar și unul dintre fruntașii Bisericii Greco-Catolice, închis pentru credință timp de 12 ani, povestea că arhiepiscopul Márton Áron era închis în aceeași celulă cu un general al Armatei Regale Române. Acesta fusese luat și celulă și bătut crunt. Întors în celulă, i-a spus lui Márton Áron: ”Înaltpreasfințite, dacă ies de aici, eu îi împușc pe toți!”. La care arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia i-a spus, cu umor: ”Hai să împărțim munca: tu îi împuști, iar eu mă rog ca să îți fie iertat acest păcat”…
În anul 1955, în condițiile dezghețului ideologic care a urmat morții lui Stalin, Márton Áron a fost eliberat din închisoare. Revenit la conducerea diecezei, el a luat măsuri disciplinare împotriva preoților care făceau compromisuri cu autoritățile comuniste. De aceea, din 1957, autoritățile comuniste i-au impus domiciliu obligatoriu în palatul episcopal din Alba Iulia. De acolo, în clandestinitate, Márton Áron continua să își conducă dieceza, cu ajutorul preoților care, noaptea, se cățărau pe iedera care crescuse pe fațada palatului și care veneau să primească dispoziții verbale de la ierarhul lor.
În domiciliul obligatoriu, Márton Áron a continuat să trimită memorii autorităților, în care cerea libertate pentru Biserica Catolică, indiferent de rit. În anul 1967, în contextul deschiderii regimului comunist spre Occident, pentru că economia comunistă se dovedise falimentară și avea nevoie de tehnologia și banii occidentali pentru a supraviețui, lui Márton Áron i-a fost ridicat domiciliul obligatoriu. Drept urmare, în anul 1968, a pornit într-o vizitație canonică prin toată Transilvania. Această vizitație canonică s-a transformat într-un adevărat marș triumfal. Mii de tineri au primit prima împărtășanie din mâinile arhiepiscopului de Alba Iulia.
În înțelegere cu episcopul Iuliu Hossu, Márton Áron a primit în Institutul Teologic Romano-Catolic cinci tineri greco-catolici, câte unul pentru fiecare eparhie. Însă, în anul IV de studii, după ce Securitatea a aflat de acest lucru, Márton Áron a fost pus în fața unei alegeri imposibile: să îi exmatriculeze pe cei cinci tineri greco-catolici sau să riște închiderea Institutului Teologic. A ales exmatricularea: s-a pus în genunchi în fața celor cinci tineri și le-a cerut iertare. Cei cinci au fost în măsură să își continue studiile teologice în clandestinitate, cu profesorii de la fostele academii greco-catolice. Unul dintre ei, Lucian Mureșan, a devenit preot greco-catolic, episcop al Maramureșului, apoi arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș și mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, apoi primul arhiepiscop major român din istorie și, ca o încununare a activității sale, a primit și purpura de cardinal.
În anul 1972, arhiepiscopul Márton Áron s-a îmbolnăvit de cancer. De aceea, Papa Paul al VI-lea i-a numit un episcop coadjutor, cu drept de succesiune: Jakab Antál. Acesta a preluat conducerea de facto a diecezei, iar în 1980, arhiepiscopul Márton Áron s-a retras oficial din funcție. El s-a stins din viață în 29 septembrie 1980 și a fost înmormântat în catedrala din Alba Iulia.
În anul 1992, a fost pornită cauza sa de beatificare, iar Márton Áron a fost proclamat serv al lui Dumnezeu, În anul 2024, Papa Francisc i-a acordat titlul de venerabil. Acum, în toate bisericile din Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia, dar și în alte biserici catolice, sunt înălțate rugăciuni pentru beatificarea lui Márton Áron.
Moștenirea morală: ecumenism și unitate
Márton Áron a fost un vizionar al ecumenismului înainte ca acest termen să devină curent în teologie. Deși era un apărător fervent al identității maghiare, el a militat întotdeauna pentru respect reciproc între maghiari, români și germani.
Márton Áron nu aparține doar unei confesiuni sau unei etnii. El rămâne în istoria României și a Europei ca un exemplu rar de verticalitate. Într-un secol al extremelor, el a ales calea de mijloc a iubirii creștine și a demonstrat că singura armă eficientă împotriva tiraniei este adevărul rostit fără frică.
Sursa: https://clujtoday.ro/marele-episcop-marton-aron-omagiat-de-senatul-romaniei/