Medicul de la Spitalul Militar din Sibiu, prins când lua mită, primește o măsură mai ușoară

Medicul Remus Maxim de la Spitalul Militar din Sibiu, arestat preventiv în 5 februarie fiind acuzat de luare de mită, a scăpat și de arestul la domiciliu. Judecătorii i-au admis cererea și l-au plasat sub control judiciar.

Decizia a fost pronunțată miercuri de Curtea de Apel Alba Iulia. Judecătorii i-au admis contestația și au respins astfel încheierea penală pronunțată de magistrații Tribunalului Sibiu.

„(…) admite contestația formulată de inculpatul Maxim Remus Elvis împotriva încheierii penale nr. 37/CC/2026 pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu în dosarul nr. 724/85/2026. Desființează încheierea penală atacată și procedând la soluționarea cauzei: Respinge, ca neîntemeiată, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și, (…) înlocuiește măsura preventivă a arestului la domiciliu luată față de inculpatul Maxim Remus Elvis, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 08.04.2026 și până la data de 06.06.2026 inclusiv”, se arată în soluția publicată pe portalul instanțelor de judecată.

În perioada în care se va afla sub control judiciar, Maxim va trebui să respecte o serie de obligații. El va trebui să se prezinte regulat la judecătorul de drepturi și libertăți sau la instanță ori de câte ori este chemat, să informeze organul judiciar dacă își schimbă locuința și să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa conform programului de supraveghere. Totodată, nu va avea voie să iasă din țară decât cu acordul judecătorilor și nu se va putea apropia de martorii din dosar. Dacă nu va respecta aceste obligații, va fi arestat la domiciliu sau arestat preventiv.

Vă reamintim că medicul a fost prins în flagrant când lua mită de 1.000 de lei de la o pacientă pentru a o opera. El a fost arestat preventiv în luna februarie, dar în urma contestațiilor a obținut o măsură mai ușoară. Mai întâi a fost plasat în arest la domiciliu, iar acum își va petrece sărbătorile sub control judiciar.

Sursa: https://www.oradesibiu.ro/2026/04/08/medicul-de-la-spitalul-militar-din-sibiu-prins-cand-lua-mita-primeste-o-masura-mai-usoara/

Ultimă oră

Același autor