5.1 C
Alba Iulia
5 martie, 2026

Nicușor Dan a cerut la CSM lista dosarelor penale aflate în lucru la judecătorii care solicită pensionarea

Președintele Nicușor Dan nu se dezminte și ne demonstrează încă odată cât de interesat este de controlul asupra Justiției. Într-un interviu acordat recent de președintele CSM, Liviu Odagiu, a declarat că Administrația Prezidențială, adică președintele Nicușor Dan, a solicitat CSM o listă cu procesele penale ale judecătorilor care solicitau pensionarea. În solicitare Administrația Prezidențială justifica faptul că dorește să vadă dacă respectivele dosare pot fi supuse prescrierii. Același Liviu Odagiu a mai spus că în 2021, Nicușor Dan, atunci în calitate de primar al Bucureștiului, a solicitat Curții de Apel Alba Iulia, unde președinte era Liviu Odagiu, un punct de vedere privind suspendarea unor PUZ-uri. Punctul de vedere s-a transformat într-o adevărată lecție de drept pentru Nicușor Dan.

Nicușor Dan

Despre controlul asupra Justiției s-a vorbit foarte mult. Inclusiv președintele Nicușor Dan s-a exprimat în acest sens. Lumea a comentat, și atât. Și pentru că nimeni nu a luat atitudine față de pozițiile ostile asupra Justiției, președintele Nicușor Dan și-a continuat demersurile. Într-un interviu acordat de curând unei reviste, președintele CSM, Liviu Odagiu, a declarat că Administrația Prezidențială, adică președintele Nicușor Dan, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii lista dosarelor penale aflate la judecătorii care solicită pensionarea. Motivarea Administrației Prezidențiale a fost aceea că președintele Nicușor Dan dorea să vadă dacă nu cumva riscă să intervină prescripția în acele cauze.

Așa cum spun specialiștii, solicitarea primului om în stat este unică în istoria post decembristă, dar mai ales, nu are nicio bază legală.

Liviu Odagiu

Liviu Odagiu a precizat că nu este pentru prima dată când Nicușor Dan face o astfel de solicitare care se află în afara legii și pe care el a întâlnit-o. Potrivit jurnaliștilor de la luju.ro, în 2021, Nicușor Dan, la vremea respectivă primar al Capitalei, a solicitat tuturor Curților de Apel din țară puncte de vedere în legătură cu trei chestiuni de drept privind suspendarea planurilor urbanistice zonale. Această solicitare a ajuns și la Liviu Odagiu, pe atunci președinte al Curții de Apel Alba Iulia. Numai că atunci Liviu Odagiu nu numai că l-a trimis la plimbare pe Nicușor Dan, dar i-a oferit o adevărată lecție de drept primarului Capitalei.

În 2021 luju.ro a publica acel răspuns pe care îl prezentăm și noi, răspuns în care lui Nicușor Dan i se explica cu subiect și predicat că judecătorii nu oferă consultanţă juridică pentru că le este interzis prin lege să facă acest lucru şi că pentru astfel de probleme există avocaţi sau, după caz, consilieri juridici.

„Urmare a adresei dumneavoastră nr. 1844/16.03.2021, prin care ne solicitați sprijinul instituţional în chestiunea suspendării Planurilor Urbanistice Zonale de sector care reglementau urbanistic mare parte din teritoriul Municipiului Bucureşti precum şi opinia instanței asupra a trei chestiuni de natură juridică, avem onoarea să vă comunicăm următoarele:

Justiţia este o componentă esenţială a unei societăți democratice și ea are rolul de a soluționa conflictele dintre părți și, prin deciziile pe care le pronunţă, de a oferi cetățenilor îndrumări şi informări pertinente, precum şi asigurări referitoare la drept şi la punerea în practică a acestuia.

Răspunsul dat lui Nicușor Dan în 2021

În orice societate, între indivizii care o alcătuiesc și autorităţile publice se pot ivi conflicte în cadrul cărora o parte să pretindă, în contradictoriu cu cealaltă, că legea sau un drept subiectiv al ei au fost încălcate şi, ca urmare, să ceară restabilirea ordinii juridice tulburate.

Constituind abateri de la ordinea socială, litigiile juridice sunt fenomene negative în societate, iar una dintre sarcinile instanțelor judecătoreşti este de a contracara producerea unor asemenea încălcări ale legii. Intervenţia instanţelor judecătoreşti este ulterioară producerii actului sau faptului ilegal şi constă în luarea de măsuri prin care autorul comportării ilegale este obligat să restabilească situaţia anterioară acestei încălcări sau i se pot impune anumite sancțiuni.

Rolul instanţelor de judecată nu este acela de a acorda consultanță teoretică potențialelor părţi ale unui posibil conflict de natură juridică, ci de a tranşa, prin deciziile pronunţate în numele legii, litigiul ivit între părți și cu judecarea căruia au fost investite. Cu atât mai mult, rolul preşedintelui curții de apel sau al preşedintelui de secție din cadrul curții de apel nu este acela de acorda consultanță teoretică cu privire la probleme de natură juridică.

Preşedintele curții de apel şi preşedintele secției de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curții de apel au atribuții expres prevăzute în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi al Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, iar printre acestea nu se află şi aceea de acordare a consultanţei juridice.

Răspunsul dat lui Nicușor Dan în 2021

Preşedintele curții de apel exercită prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a activității curții, precum şi atribuţii de coordonare şi control privind administrarea curții de apel şi a instanţelor din circumscripţie. Preşedintele de secție din cadrul curții de apel organizează activitatea administrativ-judiciară a secției şi are o serie de atribuţii expres prevăzute în regulamentul la care mai sus am făcut referire.

Pentru a concluziona, solicitarea dumneavoastră vine în contradicție cu atribuţiile constituționale, legale şi regulamentare ale instanţelor judecătoreşti şi ale persoanelor cu funcții de conducere din cadrul acestora, motiv pentru care vom refuza să vă oferim sprijinul instituţional constând în exprimarea opiniei personale sau a instanței cu privire la chestiunile de natură juridică asupra cărora afirmaţi că v-au fost comunicate interpretări diferite. Vă sugerăm ca pentru dezlegarea chestiunilor pentru care ne-ați solicitat sprijinul să apelați la serviciile consilierilor juridici din cadrul instituției pe care o conduceți sau la profesionalismul unui avocat.

În speranţa că răspunsul nostru a fost în măsură a vă lămuri cadrul legal în afara căruia nici dumneavoastră şi nici nouă nu ne este îngăduit să colaborăm instituţional, folosim acest prilej pentru a vă asigura de deplina noastră considerație” , se arăta în răspunsul primit de Nicușor Dan în 2021.

Sursa: https://www.replicaonline.ro/nicusor-dan-a-cerut-la-csm-lista-dosarelor-penale-aflate-in-lucru-la-judecatorii-care-solicita-pensionarea-650889/

Ultimă oră

Același autor