Ottmar Trașcă a intrat la facultatea de istorie clujeană în anul al II-lea. La începutul cursurilor în octombrie 1991 ni s-a prezentat un coleg rotofei cu mustață venit de la Alba-Iulia. S-a integrat rapid în colectiv prin firea sa joviabilă și volubilă și prin empatia arătată trecutului minorităților, care au suferit în al doilea război mondial pe teritoriul României. Era unul dintre cei mai buni cunoscători din an privind biografia lui Ion Antonescu și a războiului dus de Armata Română pe frontul de est, dar și a suferințelor evreilor din acea perioadă, pentru care avea o empatie sinceră. Ottmar Trașcă și-a scris cu acribie și migală opera istoriografică conform manualului lui Jerzy Topolski, „Metodologia istoriei”, fără să riște nimic ce i-ar fi putut dăuna carierei și recunoașterii academice. În viziunea sa, istoria trebuie să fie un instrument pentru o societate democratică, nu un manual de mitologie națională. Istoriografia trebuie să sublinieze greșelile majorității față de minorități. Este paradigma lui Ottmar Trașcă. În acest sens istoricul este un adept al heuristicii.Astfel și-a structurat întreaga operă de până acum.
Ottmar Trașcă s-a născut la 11 ianuarie 1969 în Săcele, județul Brașov. Crescut într-o comunitate cu puternice influențe culturale locale și minoritare, a urmat învățământul primar în limba maghiară la școala din localitate (1975–1983), ceea ce i-a conturat identitatea lingvistică și culturală încă din copilărie, cu o propresiune spre promovarea culturilor și redevențelor minoritare. A urmat Liceul „Dr. I. Meșotă” din Brașov (1983–1987), pe care l-a absolvit în iunie 1987 cu media 8,37. Perioada liceală i-a oferit o bază solidă de cunoștințe, un mediu minoritar activ, și a contribuit la formarea sa intelectuală, pregătindu-l pentru etapele ulterioare ale vieții profesionale și personale. Azi, Dr. Ottmar Trașcă este cercetător științific principal I la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române (filiala Cluj‑Napoca) și, din 2019, șeful Sectorului Istorie Universală și Relații Internaționale. A urmat facultatea de Istorie la Alba-Iulia și a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca (UBB, 1995), unde a urmat și studii aprofundate, și a obținut titlul de doctor în istorie în 2009 cu teza ”Relațiile politico‑militare româno‑germane” (septembrie 1940–august 1944), susținută cu distincția „Summa Cum Laude”. Trașcă este recunoscut mai ales de comunitatea academică pentru studiile privind România în secolul XX, în special relațiile româno‑germane (1933–1944), problema Transilvaniei (1939–1947), regimul antonescian, Holocaustul din România, mișcarea legionară, serviciile secrete și colectivizarea agriculturii. Stăpânește foarte bine limbile maghiară și germană și are competențe în paleografie maghiară și germană, ceea ce îi permite accesul direct la numeroase arhive europene și o propensiune spre subiecte cu implicații ungare și germane. Are o simpatie nedisimulată față de minoritățile germane și maghiară. Din 1996 activează la Institutul „George Barițiu” (inițial ca asistent de cercetare, apoi ca cercetător științific principal) și are activitate didactică ca cadru asociat la Departamentul de Studii Internaționale și Istorie Contemporană (UBB). A fost cercetător invitat la mai multe institute europene (Humboldt‑Universität Berlin, Ludwig Boltzmann Institut, Universität Leipzig etc.) și a beneficiat de burse naționale și internaționale (KAAD, Leibniz Institut, Alexander von Humboldt). A coordonat și a participat la proiecte finanțate de instituții precum Banca Mondială, CNCSIS/CNCS‑UEFISCDI, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, Universität Leipzig, Ludwig Boltzmann Institut și Zukunftsfonds Österreich. A efectuat numeroase stagii de documentare în arhive din Budapesta, München, Berlin, Freiburg, Viena, Moscova, Varșovia, Kew‑London, Ierusalim și altele. Istoricul care nu se complică și scrie pe noua linie a istoriografiei oficiale este un răsfățat al sistemului instituțional istoriografic. A devenit un specialist isotriografic pe discriminarea pozitivă și un cercetător protejat și promovat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”.
Trașcă este autor sau coautor al unor lucrări și ediții de documente importante, între care monografii precum ”Relațiile politice și militare româno‑germane. Septembrie 1940‑august 1944” (2013) și ”Structuri informative germane în România”, 1939‑1945 (2016). A coordonat volume colective tematice și a contribuit cu peste o sută de studii și capitole în reviste și volume de specialitate, în limbile română, engleză, germană și maghiară. Activitatea sa editorială include coordonarea unor bibliografii istorice naționale. A primit premii prestigioase (Premiul „Grigore Gafencu”, Premiul „Nicolae Iorga”, Premiul „A.D. Xenopol”, Premiul „Eudoxiu Hurmuzaki”) pentru volume și contribuții de specialitate. Conform Google Scholar, lucrările sale au înregistrat peste 130 de citări la nivel internațional. Fiind un istoric comod și pe linia oficială istoriografică, Trașcă este frecvent invitat la conferințe internaționale și naționale. Tototdată a organizat conferințe și paneluri și este membru în comitete editoriale și asociații științifice (International Intelligence History Association, Kommission für Geschichte und Kultur der Deutschen in Südosteuropa etc.). Este implicat, de asemenea, în evaluări, mentorat și examinări de doctorate, inclusiv ca evaluator CNATDCU pentru teze în maghiară și germană. Contribuția sa în istoria contemporană a României se remarcă prin abilitate semantică, rigoare documentară, preocupare pentru arhive și capacitatea de a lega probleme regionale de marile teme europene ale secolului XX. Metoda sa se bazează pe o amplă mobilizare a surselor străine — germane, maghiare, austro‑ungare, sovietice, britanice — și pe competențe lingvistice și paleografice care îi permit să valorifice arhive originale din Berlin, Budapesta, Viena, Moscova, Ierusalim sau Londra.
Lucrările lui includ atât ediții critice de documente, cât și volume de sinteză. Printre titlurile sale relevante pentru public se numără: ”Relațiile politice și militare româno‑germane. Septembrie 1940–august 1944” (Cluj‑Napoca, Editura Argonaut, 2013) — un studiu amplu care conectează discursurile politice, deciziile militare și influențele externe; ”Structuri informative germane în România, 1939–1945” (Cluj‑Napoca, Editura Argonaut, 2016) — analiza organizării „Kriegsorganisation Rumänien”/„Abwehrstelle Rumänien” și a cooperării cu aparatul român de informații; ”Diplomați români în slujba vieții. Constantin I. Karadja și salvarea evreilor români din Europa în timpul celui de‑al Treilea Reich, 1932–1944”, (coordonat, Editura Argonaut, 2017) — ediție documentară și interpretare a acțiunilor diplomatice de salvare; ”Colectivizarea agriculturii în România. Aspecte legislative, 1945–1962” (ediție de documente, Presa Universitară Clujeană, 2000) — preocupare pentru istoria socială și mecanismele administrative postbelice. A publicat numeroase articole în jurnale și volume internaționale, printre care studii despre atașații de poliție SS în cadrul Legației germane la București, ocuparea Odesei și măsurile împotriva populației evreiești, precum și analize ale cooperării serviciilor secrete germane și române în apărarea câmpurilor petroliere. Trașcă a susținut comunicări la conferințe în Berlin, Leipzig, Budapesta, Viena, Praga, Stockholm, Potsdam și altele; a fost bursier la institute prestigioase și a coordonat proiecte internaționale. Stagiile sale extinse în arhive au fost pentru el garanții ale calității cercetării. Istoricul știe să lucreze direct cu documentele care permit revizuiri interpretative semnificative, originale mai ales prin ineditul izvoarelor. Cartea despre Karadja și studiile privind pogromul de la Iași îl plasează și în centrul dezbaterilor privind memoria Holocaustului în România, devenind o vedetă de presă în acest sens. De asemenea, premiile obținute reflectă aprecierea colegilor și a instituțiilor culturale pentru calitatea contribuțiilor sale și recunoașterea academică. Pentru publicul larg, opera lui Trașcă clarifică mecanismele de putere și colaborare din epoca interbelică și din timpul războiului, oferă studii de caz relevante și explică impactul serviciilor secrete asupra comunităților vulnerabile. Abordarea sa combină rigoarea arhivistică cu atenția la dimensiunea umană a istoriei. Lucrările sale nu se limitează doar la simple inventare diplomatice, ci ridică probleme legate de responsabilitate, memorie și modul în care trecutul influențează discursurile contemporane despre victimă și vină. Conformismul pe linia noilor tendințe istoriografice europene au făcut din Ottmar Trașcă să fie una dintre vocile importante ale istoriografiei române recente: un specialist capabil să construiască sinteze prin munca minuțioasă de arhivă, să îmbine cercetarea comparată cu atenția la detaliu și să ofere atât specialiștilor, cât și publicului larg instrumente pentru înțelegerea complexității secolului XX în Europa Central‑Estică. Dintre colegii săi de generație l-aș asemăna pe Ottmar Trașcă cu Cristian Manolachi, dar totuși mai atent la acribie și document. Scrisul său istoric este pliat pentru stilul unui arhivist pozitivist, fiind astfel un pasionat al dezvăluirii documentului, care-și pune amprenta pe subiectul abordat.