Plafonarea prețului la gaz: Proiectul de ordonanță de urgență privind măsurile aplicabile clienților finali casnici din piața de gaze naturale, după expirarea plafonării din 31 martie, ar urma să fie adoptat în ședința de joi a Guvernului, potrivit declarațiilor premierului Ilie Bolojan de miercuri seara, din platoul B1.
Măsura de plafonare a prețului gazului la 0,31 lei pe kWh /oră a fost anunțată tot miercuri, cu câteva ore mai devreme, și de ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Propunerea, publicată în transparență decizională de Ministerul Energiei acum două săptămâni, nu era inclusă pe agenda oficială anunțată de Palatul Victoria, miercuri seara.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat totuși că speră ca în ședința de joi să fie adoptat. Este vorba despre o OUG prin care se introduc prețuri reglementate la gaze naturale pe tot lanțul, pentru ca România să se asigure că prețul la gaz nu va crește în perioada următoare măcar pe acest segment.
„În ceea ce privește partea de gaz, acolo suntem într-o situație în care România își asigură într-o pondere destul de mare componenta de gaz și sper că mâine vom adopta un act normativ, o ordonanță, care să asigure că prețul la gaz nu va crește în perioada următoare și să ne protejăm indirect, cel puțin pe această componentă”, a declarat premierul Ilie Bolojan, miercuri seara, în platoul B1.
„Trebuie să recunoaștem că întotdeauna prețul la electricitate, prețul la gaz, prețul la combustibil sunt elemente de bază a unei structuri mari de produse, influențează foarte mult inflația și orice creștere a acestor tarife pe care le uzitează larg toți cetățenii și economia înseamnă elemente de inflație.
Și unul din motivele pentru care am adoptat această propunere, de fapt o vom pune în practică mâine, de a plafona prețurile la gaz, în afară de a nu avea puseuri de creșteri de preț, această măsură are în vedere perioada de tranziție din care să nu mai avem un puseu inflaționist până anul viitor când, intrând în exploatare resursele suplimentare din Marea Neagră, cu siguranță România va fi în totalitate independentă pe componenta de gaz și nu mai depindem foarte mult de ceea ce se întâmplă pe piețele global.
Dar și aici, gândiți-vă că toate contractele de export, de vânzări, se raportează la prețurile care sunt la bursele europene, de exemplu, și inevitabil orice fel de mișcare ne influențează indirect”, a adăugat el, potrivit Mediafax.
Plafonarea prețului la gaz: Ce prevede proiectul
Proiectul de act normativ are drept scop continuarea protejării consumatorilor casnici de gaze naturale pentru perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027 și trecerea treptată la o piață liberalizată de gaze naturale pentru consumatorii casnici, iar „înainte de liberalizarea completă să se poată asigura pregătirea temeinică a măsurilor de sprijin care se vor acorda punctual consumatorilor afectați de sărăcia energetică”.
Astfel, prețul propus este de 110 lei/MWh la producători, față de 120 de lei/MWh, cât este cel reglementat în prezent.
Conform actualei scheme, până la 31 martie, populația beneficiază de un plafon de 0,31 lei/kWh, iar firmele cu consum de până la 50.000 MWh pe an – de unul de 0,37 lei/kWh, în timp ce CET-urile beneficiază de preț reglementat de 120 lei/MWh dacă acestea cumpără de la producătorii interni sau de 370 lei/MWh, dacă achiziționează de la furnizori.