Prima zi la Târgul de Paști din Sibiu: miros de kürtös, râsete de copii și comercianți din toată țara și chiar din Turcia / foto video

Sibienii și turiștii au început deja să viziteze Târgul de Paști din Piața Mare, unde atmosfera de sărbătoare s-a simțit încă din prima zi. Mirosul îmbietor de kürtös, aroma săpunurilor naturale și râsetele copiilor au transformat centrul orașului într-un loc plin de viață.

Chiar dacă vremea nu a fost cea mai prietenoasă, numeroși vizitatori au ales să se bucure, vineri, de Târgul de Paști din Sibiu. Cei mai încântați au fost copiii, care au avut la dispoziție o mulțime de activități, în timp ce adulții au explorat căsuțele cu produse tematice de Paști.

Micii vizitatori au avut parte de o experiență completă cu teren de mini-golf, panou de cățărare de 7 metri și o zonă zoo special amenajată, unde pot admira iepurași și rațe.

MonsterCar VR, căsuța foto, castel gonflabil, trenuleț, karting și zonă de jumping și carusel le-a atras atenția celor mici. În plus, un labirint din paie le-a oferit o experiență interactivă, în care joaca se îmbină cu farmecul rustic al sărbătorilor.

Produse artizanale și cadouri pentru toate gusturile

Vizitatorii pot descoperi o gamă variată de produse: decorațiuni de Paști, obiecte din lemn și paie, lumânări, aranjamente florale din săpun, bijuterii, accesorii din piele naturală sau țesături lucrate manual.

„Am venit cu produse colorate, pictate manual – bijuterii, semne de carte, suveniruri, magneți. Sperăm să avem vreme bună și cât mai mulți vizitatori. Prețurile pornesc de la 20 de lei”, a spus Ștefania de la Decolor.

Anita, venită din Sfântu Gheorghe, aduce produse naturale. „Avem săpunuri, lumânări parfumate și chiar un parfum solid, aplicat direct pe piele. Am pregătit multe noutăți. Prețurile încep de la 20 de lei”, a spus aceasta.

Festival de gusturi: ciocolată de casă și kurtos

Zona gastronomică completează experiența târgului: limonade, cafea de specialitate, înghețată artizanală, cozonaci, pască, clătite și gogoși.

Nu lipsesc preparatele de street food: corndog, kebab, cartofi, tornado chips, fructe în ciocolată, kürtös, lángos și porumb copt sau fiert. „Avem kürtös cu nucă, scorțișoară, caramel sau simplu, dar și cozonaci și turtă dulce. Prețurile sunt accesibile – 15 lei pentru kürtös mic, 30 pentru cel mare”, a spus Maria Gabor.

Comercianți din toată țara și din străinătate

Târgul adună expozanți din diverse zone, dar și din afara țării. Ismail, venit din Turcia, a adus produse autentice din cupru și obiecte tradiționale. „Este prima dată când vin la Sibiu pentru acest târg. Avem produse originale, din cupru și obiecte tradiționale turcești. Așteptăm vizitatorii”, a spus acesta.

Prețuri pentru toate buzunarele

Oferta produselor de la căsuțe este variată, iar producătorii și comercianții spun că prețurile sunt gândite pentru toate buzunarele. De exemplu, un kürtös costă între 15 și 30 de lei, turta dulce pornește de la 15 lei, dulciurile sunt disponibile de la 5 lei/100 g, săpunurile naturale încep de la 20 de lei, iar bijuteriile și accesoriile handmade pot fi găsite la prețuri cuprinse între 5 și 25 de lei.

Copiii, cei mai încântați vizitatori

Atmosfera a fost completată de entuziasmul celor mici. „Am venit cu elevii într-o excursie și, chiar dacă vremea nu ne ajută, copiii sunt foarte încântați”, a spus Tatiana, învățătoare din apropiere de Sebeș.

Cei mici au fost impresionați de decorurile paște și locurile de fotografia. Nici animăluțele nu au trecut neobservate de copii. „Este foarte frumos amenajat”, a spus Teodora.

De aceeași părere au fost și colegele ei, Elena și Antonia. „Decorurile sunt superbe”, a exclamat una dintre eleve.

Târgul de Paști din Piața Mare rămâne deschis zilnic pe toată perioada desfășurării, iar accesul este gratuit pentru toți vizitatorii.

Sursa: https://www.oradesibiu.ro/2026/04/03/prima-zi-la-targul-de-pasti-din-sibiu-miros-de-kurtos-rasete-de-copii-si-comercianti-din-toata-tara-si-chiar-din-turcia-foto-video/

Ultimă oră

Același autor