Raluca Turcan , deputată PNL de Sibiu, a evocat figura emblematică aRegina Maria a României , supranumită „Regina-soldat” sau „Mama răniților”, subliniind rolul său remarcabil în istoria țării noastre.
Născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, Regina Maria a crescut în marile curți europene și s-a căsătorit în 1892 cu principele moștenitor Ferdinand, adoptând România ca nouă patrie. Ea a reușit să se apropie rapid de poporul român, câștigându-și dragostea și respectul acestuia prin inteligență, energie și devotament.
În timpul Primului Război Mondial, Regina Maria și-a dedicat timpul îngrijirii soldaților răniți în spitalele militare din Moldova, purtând uniforma de soră medicală și devenind un simbol al solidarității – motiv pentru care românii au început să o numească „Mama răniților”.
După război, Regina Maria a jucat un rol diplomatic esențial în recunoașterea internațională a României Mari, pledând la Conferința de Pace de la Paris pentru drepturile și viitorul țării. În 1922, ea și Ferdinand au fost încoronați laAlba Iulia ca suverani ai României întregite.
Deputata Raluca Turcan a mai subliniat contribuțiile Reginei Maria în domeniul cultural, prin sprijinirea artiștilor, colecționarea obiectelor de patrimoniu și scrierile sale memorialistice.
Prin acest omagiu, Turcan continuă seria dedicată #LuniiFemeilor, evidențiind femei care au modelat destinul României și au lăsat o moștenire inspiratoare pentru generațiile viitoare, invitând comunitatea să propună și alte figuri feminine remarcabile.