Viitorul Arad a profitat de retragerea retrasei Hidromecanica Șugag și și-a luat punctele pentru un loc 4 sinonim cu play-off-ul. Până acolo e mai e însă drum de parcurs, iar gruparea patronată de Giovanni Catanzariti are un meci foarte important vineri, ora 15, cu singura echipă avantajată de colapsul celor din Șugag. CSC Ghiroda și Giarmata Vii are cu două puncte în plus din această primăvară și nu a renunțat la ideea de a intra în careul de ași. Timișenii au început oficial anul cu un eșec, 0-1 cu conjudețeana Poli, dar au gânduri mari pentru deplasarea de mâine, de la Arad. Cristian Sculici a pierdut trei titulari, fundașii Adrian Stoianovici și Mircea Stupu și atacantul Alexandru Bădăuță. Viitorul s-ar mulțumi și cu un egal la Ghiroda, iar o victorie ar însemna în mare măsură calificarea în play-off.
Pecica a câștigat primul duel arădean al anului, 1-0 cu Unirea Sântana și privește și ea spre play-off, deși nu acesta este obiectivul. Următoarea adversară a Progresului este CS Universitar Alba Iulia, care a început anul cu un eșec la limită, 1-2, la Cugir și a coborât pe locul 10. Pecica a strâns și ea 29 de puncte, este la egalitate de puncte cu Ghiroda și e la cinci puncte de locul 4, cel al Viitorului. Meciul e programat sâmbătă, ora 15.
În fine, la Sântana vine liderul CSM Unirea Alba Iulia, iar o victorie a formației lui Știli Abrudean ar readuce nou promovata cu șanse bune la o clasare în Top 4. Misiunea va fi însă grea, atâta timp cât trupa din cetate are doar două eșecuri, la fel ca și Politehnica. Roș-negrii au rămas restanți după eșecul de la Pecica, așa că ne așteptăm la un meci extrem de disputat și sâmbătă după amiază, de la ora 15, în unul din derby-urile etapei.
Liga a III-a, seria a șaptea, etapa a 19-a:
Vineri, 6 martie, ora 15
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – Viitorul Arad
CIL Blaj – Unirea DMO
Timişul Şag – CSL Hidro Mecanica Șugag 1984, nu de dispută
Sâmbătă, 7 martie, ora 15
Ştiinţa Poli Timişoara – Metalurgistul Cugir
Universitar din Alba Iulia – Progresul Pecica
CS Unirea Sântana – CSM Unirea Alba Iulia.