Polițiștii rutieri din Alba Iulia au desfășurat o acțiune în municipiu, care a vizat în special șoferii care nu acordă prioritate de trecere pietonilor și altor vehicule.
Potrivit IPJ Alba, la data de 9 martie 2026, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au derulat o acțiune pe raza municipiului.
Scopul a fost reducerea riscului rutier și a vizat în special una dintre principalele cauze ale accidentelor, neacordarea priorității de trecere pietonilor și vehiculelor.
În urma neregulilor depistate în județul Alba, polițiștii au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale, dintre care 10 pentru depășirea limitei legale de viteză, 5 pentru neacordare prioritate pietoni și 24 pentru alte abateri.
Au fost aplicate amenzi în valoare totală de 10.327 de lei.
De asemenea, polițiștii au reținut 7 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.
Foto: arhivă