15.2 C
Alba Iulia
10 martie, 2026

Spațiu nou pentru micii pacienți îngrijiți la Carl Wolff. „Casa ca acasă”, inaugurată la Hospice-ul pentru copii de la Sibiu.

Un nou spațiu dedicat copiilor îngrijiți în cadrul Hospice Carl Wolff din Sibiu a fost inaugurat marți, 10 martie. Proiectul, numit „Casa ca acasă”, a fost realizat de Asociația pentru Copil și Familie HEART, în urma unei campanii caritabile prin care comunitatea sibiană – companii și donatori individuali – au reușit să strângă mai mult de 20 de mii de euro, bani care au contribuit la amenajarea și dotarea locuinței inaugurate.

Evenimentul de ieri a marcat finalizarea campaniei „Dotăm o casă ca acasă”, un demers prin care organizatorii și-au propus să creeze un spațiu cât mai apropiat de mediul familial pentru copiii care beneficiază de îngrijire în cadrul hospice-ului.

Un spațiu gândit pentru confort și normalitate

Potrivit organizatorilor, „Casa ca acasă” a fost concepută pentru a oferi copiilor un mediu liniștit și sigur, adaptat nevoilor lor emoționale și medicale. Spațiul a fost amenajat astfel încât să aducă un plus de confort și căldură, dar și să ofere copiilor posibilitatea de a se bucura de momente simple din viața de zi cu zi.

Inițiativa a fost realizată cu sprijinul comunității locale, al partenerilor din mediul de afaceri și al tuturor celor care au contribuit la campania de strângere de fonduri a asociației din Sibiu. Organizatorii campaniei spun că proiectul demonstrează încă o dată solidaritatea sibienilor, atunci când vine vorba de sprijinirea copiilor aflați în situații extrem de delicate.

Hospice-ul pentru copii de la Carl Wolff

Hospice-ul pentru copii din cadrul Asociației Carl Wolff oferă îngrijire paliativă copiilor care suferă de boli grave sau incurabile, precum și sprijin familiilor acestora. Serviciile asociației includ îngrijire medicală, consiliere psihologică și suport social, scopul fiind îmbunătățirea calității vieții copiilor și a familiilor lor în perioade extrem de dificile. Potrivit directoarei acestei asociații, costurile asociate îngrijirii unui astfel de copil este de aproximativ 2000 de euro, lunar, bani care vin în cea mai mare parte din donații private.

În prezent hospice-ul are o capacitate de 10 locuri pentru copiii care necesită îngrijire paliativă. Dintre acestea, potrivit reprezentanților hospice-ului, nouă sunt ocupate constant, iar unul dintre paturi este rezervat urgențelor. „Avem în prezent nouă copii cu cazuri paliative, ceea ce înseamnă că suferă de boli în faze terminale, fără șanse de vindecare. Copiii vin din toată țara: din Sibiu, Sălaj, Alba Iulia sau Cluj, majoritatea fiind trimiși aici de spitalele de pedriatie. Mulți dintre copii sunt abandonați, părinții –care unoori sunt și ei, la rândul lor copii de 14-15 ani, fiind speriați de diagnosticele grele”, a explicat Ortrun Rhein, directorul Asociației Dr. Carl Wolff din Sibiu.

Asociația Carl Wolff este una dintre organizațiile cu tradiție în domeniul îngrijirilor paliative din Sibiu, dezvoltând de-a lungul anilor servicii medicale și sociale pentru persoane vulnerabile. În cadrul hospice-ului pentru copii sunt îngrijiți pacienți din Sibiu și din județele învecinate, iar proiectele comunitare contribuie la crearea unor condiții optime pentru micii pacienți aflați în stadii terminale ale unor boli extrem de grave și familiile acestora.

Sursa: https://www.tribuna.ro/spatiu-nou-pentru-micii-pacienti-ingrijiti-la-carl-wolff-casa-ca-acasa-inaugurata-la-hospice-ul-pentru-copii-de-la-sibiu/

Ultimă oră

Același autor