5.1 C
Alba Iulia
5 martie, 2026

TNRS dedică anul 2026 celebrării lui Radu Stanca

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu organizează, pe parcursul anului 2026, o serie de evenimente dedicate personalității și operei dramaturgului, poetului și eseistului Radu Stanca, personalitate importantă a culturii române și figura care dă numele instituției.

Programul aniversar include spectacole-lectură și întâlniri cu publicul din Sibiu, prin care opera lui Radu Stanca va fi readusă în atenția tinerilor și a publicului larg.

„Dragi spectatori, îl evocăm pe cel care, prin spiritul și creația sa, veghează asupra Teatrului Național care îi poartă numele: Radu Stanca. Poetul baladelor și creatorul care a marcat destinul teatrului sibian a fost și unul dintre marii vizionari ai culturii române. Lui îi datorăm, între altele, ideea ca teatrul din Sibiu să aibă și o secție germană, propunere formulată în 1956, în continuitatea unei tradiții începute aici încă din 1788, odată cu primul teatru în limba germană din acest spațiu.

Cel mai frumos din orașul acesta ,prințul tenebrelor , Radu Stanca a reușit să nemurească Sibiul prin scrierile sale. În semn de recunoștință, Teatrul NaționalRadu Stanca îi dedică întregul an, readucând la viață opera sa literară – poemele, eseurile și piesele de teatru. Împreună cu partenerii noștri – Biblioteca ASTRA, liceele sibiene, UniversitateaLucian Blaga , Muzeul Național Brukenthal și Academia Forțelor TerestreNicolae Bălcescu – vom organiza lecturi publice și întâlniri cu publicul, pentru ca opera lui Radu Stanca să ajungă din nou la inimile oamenilor. Este o ofrandă de suflet pentru cel care a dăruit atât de mult teatrului și orașului nostru. Vă mulțumim că primiți cu generozitate aceste daruri.” –Constantin Chiriac, director general TNRS .

Radu Stanca (n. 5 martie 1920, Sebeș — d. 26 decembrie 1962, Cluj) a fost dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru, una dintre figurile centrale ale Cercului Literar de la Sibiu.

Relația sa cu teatrul sibian începe încă din tinerețe. În 31 mai 1947, acesta apare pe scena teatrului în spectacolulPăcat de tine, Tony de Puiu Maximilian, interpretând rolul lui Dorel Slăvescu. În 13 februarie 1949, la Sibiu are loc premiera pieseiCăsuța din câmpie de Samuil Marșak, prima montare realizată de Radu Stanca, alături de regizorul tehnic Boby Tiberiu.

În 2004, Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu devine Teatrul Național „Radu Stanca”, fiind singurul teatru național din România aflat în administrarea unei autorități locale, și continuă să ducă mai departe moștenirea artistică și culturală a celui care i-a dat numele.

Sursa: https://sibiulinimagini.ro/tnrs-dedica-anul-2026-celebrarii-lui-radu-stanca/

Ultimă oră

Același autor