Tractor condus ilegal, șofer beat – intervenție de urgență a polițiștilor sibieni

Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 21 martie, în jurul orei 10:00, pe Drumul Jjudețean 105 G, în apropierea localității Racovița. Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au intervenit la fața locului după ce un tractor a acroșat un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani din Sibiu.

Din primele cercetări a reieșit că șoferul tractorului nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers spre stânga, provocând astfel coliziunea. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Verificările polițiștilor au scos la iveală nereguli grave: bărbatul nu deține permis de conducere, iar tractorul pe care îl conducea nu este înmatriculat . Mai mult, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta avea o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.

Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducere fără permis , conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere sub influența alcoolului. Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Sursa: https://sibiu100.ro/eveniment/tractor-condus-ilegal-sofer-beat-interventie-de-urgenta-a-politistilor-sibieni/

Ultimă oră

Același autor