Născută în Mediaș, într-o familie cu rădăcini adânci în inima Transilvaniei — mama din comuna sibiană Axente Sever și tatăl din Valea Lungă, județul Alba, — Anca Dana Buzoianu a ajuns în Cluj pe când era doar un bebeluș.
Părinții săi, el inginer format la Iași și ea economistă absolventă de ASE la București, au lucrat inițial la uzina de negru de fum din Copșa Mică, înainte de a alege Clujul pentru a le oferi copiilor un cămin stabil pe durata studiilor
Cum a trecut rectorul UMF Cluj Anca Dana Buzioanu de la pian la rigoarea matematicii, iar mai apoi la medicină
Înainte de a îmbrăca halatul alb, Anca Buzoianu a explorat universul artistic. Timp de șase ani, a studiat pianul la Liceul de Muzică, însă onestitatea față de propriul talent a determinat-o să facă o schimbare radicală
Trecerea de la partituri la formule matematice nu a fost lipsită de provocări, dar a reprezentat fundația gândirii sale analitice:„Să știți că a fost mare saltul și foarte diferit, dar m-am acomodat, la urmă a ajuns să-mi placă matematica și să-mi structureze cumva gândirea”
Fascinația pentru „omul din borcan” și vocația de medic: „Ancuța-doctoruța îmi spuneau colegii”
Într-o notă ludică, Anca Buzoianu recunoaște că, în copilărie, a existat un moment în care a fost fascinată de o meserie cu totul neașteptată: agent de circulație. Motivul? Eleganța și autoritatea discretă a„omului din borcan”
„Îmi plăcea foarte mult omul din borcan, ziceam, era acolo lângă Melodii. Era o cabină de la borcan… mi se părea extraordinară treaba… cu mănușile alea frumoase, apretate” , a rememorat rectorul Anca dana Buzoianu cu zâmbetul pe buze în emisiunea„Vine Cluju pe la noi” de la TVR Cluj.
Cu toate acestea, medicina a fost întotdeauna nordul său magnetic. Chiar și în anii de liceu real, drumul ei părea deja trasat în ochii celorlalți.
„Păi să vă spun, nu-i așa șocant (n.r. trecerea la medicină) pentru că de când îmi aduc aminte, cele mai fragede amintiri de la grădiniță, numai doctor am vrut să mă fac… Mi-am dorit altfel medicina așa de când îmi aduc aminte și colegii îmi și ziceau la școală, în curs: «Ancuța-doctoruță»”
Astăzi, „Ancuța-doctoruța” de odinioară nu doar că a împlinit visul fetiței din grădiniță, dar a devenit un lider care modelează viitorul medicinei românești, demonstrând că drumul spre excelență este adesea o sumă de pasiuni aparent contradictorii, dar armonizate prin muncă și viziune.
Dar cel mai mult, dintre toate rolurile și funcțiile pe care le-a avut de-a lungul vieții, rectorul UMF recunoaște că de cea de mamă este cea mai mândră.