7.3 C
Alba Iulia
5 noiembrie, 2025

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia sărbătorește 106 ani de existență și 50 de ani de la reluarea activității la Alba Iulia

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia marchează în acest an o dublă aniversare: 106 ani de la înființare și 50 de ani de la reluarea activității în Cetatea Marii Uniri.

Istoria prestigioasei instituții militare a început în anul 1919, la Târgu Mureș, odată cu înființarea, prin Înaltul Decret Regal nr. 3613 semnat de Regele Ferdinand I la Castelul Peleș, a Liceului Militar „Mihai Viteazul”. În martie 1920, liceul a primit oficial numele ce avea să devină simbol al disciplinei, rigorii și performanței în educația militară românească.

În urma Dictatului de la Viena, la 1 septembrie 1940, instituția a fost mutată la Timișoara, unde a funcționat până în 1947, când activitatea liceelor militare a fost suspendată din motive politice.

După aproape trei decenii de întrerupere, la 1 iunie 1975, datorită eforturilor susținute ale foștilor elevi, cadrelor militare și autorităților locale din Alba, liceul și-a reluat activitatea la Alba Iulia, sub numele de Liceul Militar „Mihai Viteazul”. Noul sediu a fost inaugurat la 15 septembrie 1977, iar prima promoție de absolvenți la Alba Iulia a terminat studiile în 1978.

De-a lungul celor cinci decenii de activitate neîntreruptă la Alba Iulia, colegiul a pregătit peste7.600 de absolvenți , reunind74 de promoții de tineri formați sub semnul tradiției, disciplinei și devotamentului față de valorile naționale.

În prezent, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” se numără printre cele mai performante instituții de învățământ militar și civil din România, deținândpatru titluri de „Școală Europeană” . Din 1 septembrie 2018, colegiul se află în subordineaStatului Major al Forțelor Aeriene .

Cu prilejul acestei aniversări, conducerea colegiului transmite un mesaj de recunoștință tuturor celor care, de-a lungul timpului, au contribuit la scrierea istoriei sale: profesori, elevi, absolvenți și parteneri instituționali.

Sursa: https://mesageruldealba.ro/2025/11/03/colegiul-national-militar-mihai-viteazul-alba-iulia-sarbatoreste-106-ani-de-existenta-si-50-de-ani-de-la-reluarea-activitatii-la-alba-iulia/

Ultimă oră

Același autor