Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) caută un proiectant și constructor care să finalizeze lucrările rămase pe Transalpina, cea mai înaltă șosea din România.
Contractul pentru Studiul de Fezabilitate a fost finanțat prin Programul Operațional Transport 2021-2027, vizează sectorul de drum național cuprins între localitățile Bengești și Sebeș, pe o distanță totală de 148,41 km. Potrivit CNAIR, obiectivul principal al proiectului este identificarea și implementarea unui set de măsuri care să permită circulația pe acest sector de drum în condiții de siguranță și confort sporite.
Procedura are în vedere atât etapa de proiectare, bazată pe studiile de fezabilitate existente, cât și execuția lucrărilor propriu-zise. Autoritățile estimează că finalizarea acestor etape va contribui la consolidarea infrastructurii, reducerea riscurilor pentru participanții la trafic și creșterea calității transportului rutier pe această arteră importantă.
Transalpina, recunoscută pentru peisajele montane spectaculoase și altitudinea sa maximă, rămâne unul dintre principalele trasee turistice din România. Reabilitarea și modernizarea drumului sunt considerate esențiale atât pentru siguranța circulației, cât și pentru dezvoltarea turismului în regiune.
Sursa: https://gorjonline.ro/proiect-si-constructor-pentru-ultimele-lucrari-de-pe-transalpina/