14 C
Alba Iulia
17 martie, 2026

Câți bani vor primi localitățile din Apuseni de la buget, în compensație pentru reducerea impozitelor

Câți bani vor primi localitățile din Apuseni de la buget: Banii necesari pentru compensarea cu 50% a taxelor și impozitelor locale în comunitățile defavorizate din zona Munților Apuseni și Biosfera Deltei Dunării sunt prevăzuți în bugetul național, a anunțat președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan.

Acesta a făcut publică și lista pe localități, cu sumele care vor fi compensate de la buget.

”În proiectul de buget care urmează să fie votat în Parlament este inclusă o anexă ce prevede sumele necesare pentru compensarea a 50% din taxele și impozitele locale.

Astfel, locuitorii din 28 de localități din Munții Apuseni, aflate pe raza județului Alba, dar și din mai multe localități ale județelor Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara și Tulcea, vor beneficia și în acest an de reducerea cu 50% a taxelor și impozitelor locale” a precizat Mureșan.

Și liberalii, prin vocea deputatului Alba Florin Roman, au anunțat în repetate rânduri că au susținut aplicarea reducerilor de impozite pentru zona Munților Apuseni.

În total, subvenția alocată de la bugetul de stat pentru anul 2026, pentru localitățile din Alba, se ridică la 12,7 milioane de lei.

Câți bani vor primi localitățile din Apuseni de la buget

Compensațiile alocate pentru fiecare localitate din județul nostru sunt următoarele:

Reamintim că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care asigură menținerea în acest an a reducerii cu 50% a impozitelor și taxelor locale pentru comunitățile din Munții Apuseni și Delta Dunării.

Decizia vine după ce mai multe primării din zona Munților Apuseni din județul Alba au anunțat suspendarea plății taxelor locale , cerând aplicarea facilităților fiscale prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 323/1996.

Sursa: https://alba24.ro/cati-bani-vor-primi-localitatile-din-apuseni-de-la-buget-in-compensatie-pentru-reducerea-impozitelor-1125486.html

Ultimă oră

Același autor