Dezlegări de farmece, vrăjitorii și alte practici oculte: Avertismentul BOR cu privire la fraude online în numele Bisericii

Dezlegări de farmece, vrăjitorii și alte practici oculte: BOR a transmis un avertisment cu privire la o serie de fraude online derulate în numele Bisericii. Instituția a transmis miercuri, un comunicat, pe care îl redăm mai jos.

În contextul apariției recente pe rețelele de socializare a unor conturi care pretind, în mod fals, că reprezintă personal clerical și monahal, și prin intermediul cărora se solicită bani în schimbul unor practici neortodoxe (ghicitorie, „dezlegări”, „vrăjitorii” sau alte activități de natură ocultă), Patriarhia Română atrage atenția asupra acestor tentative de fraudă, îndemnând la conștientizarea fenomenului și informarea corectă, din surse oficiale, asupra modalităților de efectuare a donațiilor.

Biserica Ortodoxă Română nu practică și nu încurajează sub nicio formă astfel de manifestări, care contravin învățăturii de credință creștine și spiritualității ortodoxe.

Orice asociere a acestor practici cu viața clericală sau cu activitatea Bisericii este falsă și neavenită.

Conturile care folosesc imaginea unor presupuse „maici”, „monahi”, „preoți” sau „vlădici” pentru a solicita bani în mediul online, în special prin intermediul rețelelor de socializare, fără o identificare verificabilă, trebuie tratate cu maximă prudență.

Astfel, Patriarhia Română face un apel către credincioși:

Patriarhia Română îndeamnă la discernământ, responsabilitate și informare corectă, subliniind că ajutorarea semenilor și sprijinirea lăcașurilor de cult parohiale și mănăstirești trebuie realizate în mod transparent și în deplin acord cu valorile credinței creștine.

Sursa: https://alba24.ro/dezlegari-de-farmece-vrajitorii-si-alte-practici-oculte-avertismentul-bor-cu-privire-la-fraude-online-in-numele-bisericii-1125817.html

Ultimă oră

Același autor