Cornel Jurju face parte din noul val al generației istoriografice din Transilvania. Am fost colegi de generație la Facultatea de Istorie; el era student cu un an înaintea mea, dar făceam unele cursuri împreună și participam la petreceri în colectivul unit al vremii, când digitalizarea nu exista ca să distanțeze oamenii. Cornel Jurju a fost pregătit în autentica și entuziasta școală istoriografică a profesorului Doru Radosav, în jurul Institutului de Istorie Orală și a anuarului acestui centru de cercetare, prin utilizarea metodelor anchetei orale în stil american. Tânărul istoric s-a specializat în identificarea izvoarelor istorice privind rezistența anticomunistă din Munții Apuseni, în special „saga” grupării anticomuniste Șușman. Alături de Cornel Jurju am participat în Munții Rodnei, în 1997, împreună cu Doru Radosav, Cosmin Budeancă, Ionuț Costea și Vali Orga, la cercetarea urmelor orale despre ”Garda Albă”, o organizație anticomunistă năsăudeană din 1949. Serile le petreceam la Casa Scriitorilor din Valea Vinului, discutând la un ”pahar de vorbă” despre partizanii anticomuniști. Cred că de atunci i sa deschis plenar lui Cornel Jurju interesul pentru lupta armată anticomunistă și pentru istoria monarhiei.
Cornel Jurju nu a rămas în mediul universitar și a fost doar câțiva ani angajat/colaborator la Institutul de Istorie Orală de lângă BCU „Lucian Blaga”, coordonat de Doru Radosav, care a fost un mentor al tinerilor istorici clujeni postdecembriști. Apoi, pentru a supraviețui în jungla capitalismului de tranziție, tânărul istoric s-a implicat în mediul de afaceri, devenind un harnic antreprenor local. Cu toate problemele iscate de viață și de serviciu în mediul de afaceri, Cornel Jurju nu și-a trădat muza Clio. A scris cu obstinație și încăpățânare istoria României anticomuniste din Ardeal și despre rolul monarhiei în țara noastră. Nu a avut parte de confortul unui post de profesor la universitate sau de un birou liniștit de cercetare, ci, printre comenzi și obligații, Cornel Jurju și-a urmat pasiunea, scriind cărți bune și de referință pentru istoriografia contemporană din Ardeal. A continuat cercetările, articolele și studiile începute la Institutul de Istorie Orală și a mers pe firul epic al rezistenței armate anticomuniste, cercetând arhivele și documentele CNSAS, dar și luând interviuri ultimelor partizani anticomuniști din Apuseni sau disidentei Doina Cornea, utilizând metodele americane de anchetă orală.
Cornel Jurju știe că se poate face istorie de calitate chiar și dacă este antreprenor. Este înzestrat cu hărnicie și un talent înnăscut pentru scris, deoarece scriitura sa este lizibilă, fluidă, lirică și sintetică, devenind populară printre cititori. Cornel Jurju a intervievat ultima supraviețuitoare care a luptat cu arma în mână în grupul Șușman: Lucreția Jurj. Din acest interviu a realizat un regal istoriografic și o radiografie a luptei armate anticomuniste din Ardeal. În discuțiile personale cu istoricul am aflat din laboratorul său personal cum își scrie cu mare atenție și acribie în fiecare seară până târziu ăn noapte articolele și cărțile de istorie. El pur și simplu trăia pe urmele partizanilor din pădurile de brazi și bordeie ascunse ale Apusenilor. Istoricul s-a născut în 1974 la Huedin fiind originar dintr-un sat din Apuseni. Astfel se explică dragostea și înțelegerea față de lupta pentru libertate a moților. A absolvit în 1997 facultatea de istorie.
Istoricul pe acest principiu local și regional al dragostei de libertate a moților a publicat câteva cărți de referință pentru istoriografia nouă românească. Prima carte a scris-o în colaborare ca și co-autor cu Cosmin Budeancă, „Suferința nu se dă la frați. Mărturia Lucreției Jurj despre rezistența anticomunistă din Munții Apuseni” (ediția a II-a, revăzută și adăugită, Polirom, 2022). Cartea republică de fapt un interviu „Povestea vieții” realizat în anii 2000–2001 cu Lucreția Jurj, una dintre puținele femei-partizan implicate în rezistența armată anticomunistă. Între 1950–1954 a făcut parte, alături de soțul ei, Mihai Jurj, din Grupul „Teodor Șușman”. A fost arestată în 1954, condamnată la muncă silnică pe viață și a executat 10 ani de detenție. Ediția a doua este extinsă față de prima (Dacia, 2002): volum cu circa 60% mai amplu, cu un studiu istoric asupra Grupului „Teodor Șușman” mai exhaustiv, bazat pe peste 30 de interviuri realizate de Institutul de Istorie Orală din Cluj, cercetare în arhiva CNSAS și bibliografie de specialitate. Conținutul include note explicative suplimentare, ilustrații, un text adițional de Cornel Jurju, postfață de Ruxandra Cesereanu și indici de nume și locuri. Volumul face parte din proiectul „Versantul partizanilor din Apuseni” (ideea lui Cornel Jurju și Călin Roșu) și a apărut cu sprijinul Fundației Culturale Memoria și al Clubului Monarhiștilor Clujeni. Autorii subliniază valoarea mărturiei Lucreț Jurj ca model și necesitatea păstrării memoriei suferințelor din timpul comunismului. Prima ediție s-a realizat cu interviuri înregistrate pe casete audio clasice, asta ca să cunoască dificultățile tehnice din acei ani de a face istorie orală.
Istoricul clujean Cornel Jurju știe să îmbine, de asemenea, acribia cu stilul fermecător în expunerea tematică a subiectului. Căutător de subiecte inedite sau tabu, Cornel Jurju abordează cu curaj problematici fundamentale din istoria României. A scris și despre rezistența anticomunistă, dar și despre disidența Doinei Cornea, dar s-a specializat și în istoria monarhiei la români, pe care o abordează într-un stil encomiastic, evitând să devină futil. Apariția editorială ”Clujul sub Coroana României” (Editura Argonaut, 2020) este o carte-document despre intrările și ieșirile reprezentanților dinastiei de Hohenzollern în Clujul unit cu țara-mamă după actul istoric de la 1 decembrie 1918. Cluj, capitala simbolică a Transilvaniei după Marea Unire. El reușește, pe baza documentelor și mărturiilor epocii, să completeze tabloul general și semnificația semantică a acestor vizite regale fondatoare în Transilvania, care, timp de o mie de ani, a fost în raza coroanei maghiare și a Imperiului habsburgic sau austro-ungar. Vizitele regale în Clujul eliberat au avut o conotație simbolică de restaurare a civilizației și culturii românești într-un spațiu dominat anterior de etniile stăpânitoare de dinainte de 1918. Ca niște voievozi sau domnitori, familia regală a reconstruit imaginarul românesc în orașele transilvane dominate de minorități. A mai scris o carte excepțională ”Tovarășii împotriva Coroanei. Ideologie și propagandă în România comunistă”, (2015). Pur și simplu cartea developează operațiile istoriografice mincinioase ale comuniștilor împotriva monarhiei, care au lăsat urme în spațiul public și astăzi.
După două volume apreciate pentru rigoare istoriografică, istoricul clujean Cornel Jurju a revenit impetuos cu o lucrare de referință asupra uneia dintre cele mai pregnante figuri ale opoziției anticomuniste din România: Doina Cornea. Publicată la Editura Argonaut, cartea ”Doina Cornea. Dincolo de zid” construiește o biografie documentară și analitică, care reconstruește treptata transformare a unei asistente universitare din Cluj într-un simbol al rezistenței morale împotriva regimului ceaușist. Metodologic, volumul îmbină interviuri orale realizate la sfârșitul anilor ’90 cu o bogată documentare interpretativă. Ancheta orală, deși operată de un tânăr anchetator la început de drum, este completată matur de analiză autorului, care contextualizează actele de opoziție ale Doinei Cornea în orizontul mai mare al rezistenței din Europa Centrală și de Est. Jurju insistă asupra distincției conceptuale între „dizidență” — formulă internă, reformistă, de tip gorbaciovist — și „opoziție” radicală, poziție în care demersul Cornea. Parcursul personal al protagonistei explică evoluția sa: provenind dintr-o familie greco‑catolică și intra în mediul universitar fără compromisuri politice, Doina Cornea refuză adeziunea la structura partidului și cultivă curajul civic prin lecturi filosofice (Noica, Bergson, Eliade, Marcel) și prin contactul cu exilul românesc. Gesturi punctuale — refuzul semnării jurământului public în 1975 sau corespondențele sale difuzate prin Europa Liberă — îi conturează treptat profilul public de opozant. Regimul răspunderii-o campanie sistematică de hărțuire: supraveghere, izolări sociale, umilirii publice, excludere din învățământ (1984), arestări și maltratări (1987). Cu toate acestea, Jurju subliniază consistența „triunghiului de încredere” din familie — sprijinul fiicei aflate în străinătate și al fiului — care îi permite Doinei Cornea să reziste psihic și moral. Latura spirituală a luptei sale este esențială: credința creștină și convingerile philosophice devin sursă de reziliență și de legitimitate a demersului său anticomunist. Momentul mediatizării la Radio Europa Liberă (1982) marchează transformarea actelor private în simbol public, iar decembrie 1989 aduce eliberarea sa simbolică, când un grup de manifestare sau scoate din izolare. Totuși, Jurju arată că participarea ei la instituțiile post‑revoluționare este marcată de scepticism: diagnostichează rapid tentațiile gorbacioviste și compromisurile FSN, observând persistenta influență a structurilor vechiului regim în viața politică postcomunistă. Contribuția lucrării constă în reîncadrarea biografiei Doinei Cornea nu ca pe un fenomen de dizidență reformistă, ci ca pe o opoziție radicală, ancorată în individualismul creștin și în apărările filosofice ale libertății. Jurju oferă astfel o lectură nuanțată a rezistenței din anii ’80, subliniind dimensiunea moral‑spirituală a gesturilor sale, dar și costurile sociale și personale ale unei lupte solitare.
Cartea Șușmanii. ”Epopeea anticomunistă din Apuseni ”(1948–1958) publicată de Editura Ratio et Revelatio în colecția Historia, consider că este cartea sa de referință fiind un studiu monografic exhaustiv asupra grupului de partizani anticomuniști din zona Răchițele–Mărgău. Cartea este o saga a rezistenței țăranilor români la instaurarea comunsimului. Autorul, specializat în această tematică, îmbină ancheta orală detaliată (realizată în stil american) cu documente de arhivă și dosare CNSAS, demonstrând cum mărturia orală completează și, adesea, corectează sursele scrise ale aparatului de represiune. Volumul reconstituie viața partizanilor în munți — organizarea bordeiului, proviziile, problemele de subzistență, dimensiunea religioasă a rezistenței și speranțele alimentate de transmisiunile externe (Vocea Americii) — și povestea solidarității rurale: sute de localnici din satele învecinate au sprijinit gruparea. Grupul Șușmanii, majoritar format din membri ai aceleiași familii (inclusiv femeia Lucreția Jurj), a rezistat aproape un deceniu până la compromitere prin trădări în 1958; autorul descrie și operațiunile masive ale Securității împotriva lor. Lucrarea este apreciată pentru rigoarea metodologică, noutatea abordării și valoarea istoriografică, fiind susținută de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului; prefața aparține lui Cosmin Budeancă, redactarea Flori Bălănescu, iar conceptul de copertă Gabi Giulușan. În perspectivă comparativă, studiul poate fi alăturat ca o secțiune majoră în cercetările relevante asupra rezistenței armate anticomuniste din România și oferă un aport semnificativ la înțelegerea memoriei și practicilor rezistenței rurale în regimul comunist. Ani la rând Cornel Jurju încearcă să descopere rămășițele pământești ale fraților Șușman morți uciși de Securitate la Tranișu în februarie 1958. În urmă cu ceva ani, împreună cu arheologii Gheorghe Petrov, Paul Scrobota și Horațiu Groza au mai făcut cercetări în zonă. Speră de fiecare dată să reușească găsirea mormintelor eroilor pentru libertate.
Trebuie să recunosc cu plăcere că am participat cu emoție în septembrie 2025 la a doua ediție a ”Serbărilor Memoriei — Versantul Partizanilor”, manifestare dedicată memoriei familiilor de eroi martiri din gruparea Șușman. Evenimentul, desfășurat la Valea Firii cu sprijinul Parcului Național Apuseni, la inițiativa istoricului Cornel Jurju a combinat cercetarea științifică, evocarea populară și inițiativele de recuperare a memoriei locale, reconstruind identitatea unei comunități montane profund afectate de politică comunistă. De fapt, inițiativa a pornit la sfârșitul anilor ’90 din entuziasmul unor tineri istorici — Cornel Jurju, Cosmin Budeancă, Valentin Orga, Florin Cioșan, Sidonia Grama — coordonați de prof. Doru Radosav prin Institutul de Istorie Orală. Cercetările lor de teren, inițial marginalizate, au pus bazele unei adevărate istoriografii despre partizanii Șușman din Muntele Vlădeasa și au condus la descoperiri importante, printre care identificarea trupului asasinat al lui Teodor Șușman senior, recuperat în 2010 și reînhumat cu respect pe ”Versantul Partizanilor.” Programul ediției a inclus și trasee tematice pe locurile de luptă și ascunzătoare, o expoziție de icoane pictate de fiii lui Teodor Șușman în ascunzătoare și o conferință în aer liber privind protejarea memoriei rezistenței anticomuniste. Participarea numeroasă a istoricilor, studenților, elevilor și localnicilor a transformat evenimentul într-un festival de istoriografie populară, menit să împiedice uitarea și să refacă coeziunea comunitară. Serbările Memoriei dovedesc că memorializarea nu este doar un act de rememorare, ci un proces activ de refacere a identității locale, educație civică și reconstrucție socială. Prin asemenea manifestări, Munții Apuseni reafirmă locul special în istoria rezistenței anticomuni și în patrimoniul democratic al României. Istoricul Cornel Jurju se dovedește nu numai un istoriograf autentic, ci și un creator de comunitate istoriografică pe spații geo-istorice arhetipale așa cum sunt Munții Apuseni, legând istoria, comunitatea agro-turistică și tradițiile ancestrale. Puțini istorici din noua generație ardeleană reușesc această performanță de recuperare a memoriei. Cred că este cam unicul.