Cu ce sume vor fi majorate pensiile în următorii doi ani: Guvernul are o proiecție bugetară privind creșterile de pensii în următorii ani.
Potrivit documentelor executivului, anul acesta pensiile rămân înghețate, dar, de anul viitor, de la 1 ianuarie 2017, va crește punctul de pensie de la 81 la 87 de lei. Astfel, la o pensie medie, majorarea va fi de 211 lei.
Conform proiecțiilor bugetare, valoarea punctului de referință ar urma să ajungă la 1 ianuarie 2027 la 87 de lei.
Este vorba astfel despre o creștere medie de 7,5%, dar, în funcție de tipul de pensie, majorarea poate ajunge la 12%.
Pensia medie este astăzi de 2.818 lei și va crește, la 1 ianuarie 2027 cu 211 lei. Astfel, la nivelul anului viitor, pensia medie va fi de 3.029 lei.
Dacă facem și alte calcule, constatăm că pentru o pensie de 1.281 de lei, creșterea estimată ar fi de aproximativ 165 de lei, ceea ce ar duce venitul la 1.446 de lei.
Cu ce sume vor fi majorate pensiile în următorii doi ani. Alte calcule:
Următoarea majorare, ianuarie 2028
Următoarea majorare prognozată de Guvern va fi la 1 ianuarie 2028, când punctul de pensie va crește din nou cu 7 lei, transmite Newsweek , care citează informații oficiale ale Guvernului.
Punctul de referință va ajunge la 94 de lei, o crește de încă 7 lei. În aceste condiții, pensia medie va crește cu încă 242 de lei și va ajunge în 2028 la 3.271 de lei.
În medie, în 2027 și 2029, pensiile vor crește cu 453 de lei.
În același timp, va fi eliminată contribuția la sănătate pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei, începând cu anul 2027.