O șoferiță cu alcoolemie de peste 2,00 g/l a făcut prăpăd în Sibiu: cinci persoane implicate

În urma analizelor efectuate pentru stabilirea nivelului alcoolemiei în sânge, s-a stabilit că în momentul producerii accidentului rutier, tânăra avea o îmbibație alcoolică de peste 2,00 g/l alcool în sânge.

„La data de 3 aprilie a.c., în baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii persoanei pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea stabilirii unei măsuri preventive.

Tânăra a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Alba.

Vă reamintim faptul că joi seara, un accident rutier s-a produs pe strada Henri Coandă din Sibiu , unde o tânără în vârstă de 29 de ani, aflată sub influența alcoolului, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului au fost implicate cinci persoane. Trei dintre acestea – un bărbat de 45 de ani și două minore, în vârstă de 12 și 16 ani – au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

O femeie de 41 de ani a însoțit victimele la unitatea medicală, iar șoferița vinovată a refuzat transportul la spital.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducerea sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă”, spune Ana Mureșan, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Sursa: https://sibiu100.ro/eveniment/o-soferita-cu-alcoolemie-de-peste-200-g-l-a-facut-prapad-in-sibiu-cinci-persoane-implicate/

Ultimă oră

Același autor