Coldea a lăsat șantierul pentru altar în timp ce Fiscul îi vânează averea personală

Gabriel Mihai Coldea, personajul din spatele dezastrului imobiliar Coldea Construcții, a descoperit pioșenia exact când datoriile au început să-l sufoce. În timp ce creditorii se bat prin tribunale cu o firmă rebranduită peste noapte pentru a șterge urmele „țepei”, Coldea studiază Teologia la Alba Iulia. Totuși, sutana nu-l apără de ANAF: inspectorii fiscali au activat deja procedura de răspundere solidară pentru a-i executa bunurile personale.

Marea dilemă rămâne profilul moral al viitorului preot. Cu un istoric ce include condamnări pentru evaziune fiscală și o hărțuială continuă cu executările silite, prezența lui Coldea în anul III la Teologie ridică semne de întrebare asupra integrității viitoarei sale misiuni spirituale.

În timp ce actele oficiale îl descriu drept un debitor care a încercat să-și piardă urma prin mutări de sedii sociale și rebranduiri, el se pregătește să ofere împărtășanie. Pentru creditorii săi, singura „miracol” așteptat rămâne ziua în care instanța va reuși să-l oblige pe studentul-evazionist să dea banii înapoi.

Teolog în sutană, urmărit de ANAF pentru datoriile firmelor

În timp ce în sălile de curs de la Alba Iulia se predă morala, inspectorii de la ANAF Galați caută să recupereze banii dispăruți din S.C. Realconstruct Solutions S.R.L.

Fiscul a emis deja anunțuri individuale de atragere a răspunderii solidare pe numele lui Coldea Gabriel Mihai. Traducerea e simplă: statul a încetat să mai spere că va găsi bani în conturile firmei și s-a îndreptat direct către buzunarul „evlaviosului” administrator.

Faliment sub nume fals și o listă de creditori lăsați în urmă

Strategia lui Coldea a fost clară: a schimbat numele firmei din Coldea Construcții în CGMMA Solutions & Development SRL, sperând că noua identitate va păcăli vigilența partenerilor de afaceri. Realitatea din dosarul de faliment este însă cruntă. Peste 20 de creditori sunt la coadă pentru a-și recupera prejudiciile:

Următoarea „spovedanie” juridică are termen în septembrie, când judecătorii vor analiza din nou cum s-au volatilizat activele în timp ce administratorul se convertea la viața academică.

Sursa: https://gazetadecluj.ro/coldea-a-lasat-santierul-pentru-altar-in-timp-ce-fiscul-ii-vaneaza-averea-personala/

Ultimă oră

Același autor