Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a transmis un avertisment joi cu privire la o nouă abordare folosită de atacatori online pentru compromiterea conturilor de mesagerie (WhatsApp) și, ulterior, folosirea lor în campanii frauduloase.
Potrivit reprezentanților DNSC, dacă până de curând se făcea uz de pretexte simple, precum voturi pentru diverse concursuri ori necesitatea conectării cu WhatsApp pentru a redirecționa un colet, acum atacatorii mizează tot mai mult pe emoție și se folosesc de o metodă des folosită online pentru culegerea de semnături necesare petițiilor:
„Este doar o evoluție a aceleiași metode: atacatorii își adaptează constant povestea pentru a părea credibili și pentru a emoționa cu scopul de ate face să acționezi rapid, impulsiv, fără să faci anumite verificări.
Obiectivul rămâne neschimbat: să accesezi link-uri frauduloase și să introduci date personale sau coduri de autentificare primite prin SMS, oferindu-le astfel control asupra contului tău.
Aceste mesaje exploatează emoțiile și graba pentru a reduce vigilența și a crește șansele de succes ale fraudei”, atrag atenția reprezentanții DNSC.
Cum te protejezi. Recomandările specialiștilor
Ce trebuie să faci dacă ți-ai pierdut accesul la contul de WhatsApp
În cazul în care ți-ai pierdut accesul la contul de WhatsApp este recomandat să avertizezi cât se poate de repede contactele tale despre posibilitatea ca acel cont să fie folosit în mod malițios, astfel că este important să nu furnizeze bani, date sau să acceseze link-uri.
Poți face asta pe un alt canal de comunicare, inclusiv o postare pe social media.
Pentru a recupera accesul la cont urmează pașii din ghidul social media lansat de DNSC – vezi AICI .
Dacă încă ai acces la contuld e WhatsApp, intră în SETĂRI la secțiunea DISPOZITIVE CONECTATE și elimină din listă ce dispozitive nu recunoști, apoi resecurizează contul aplicând autentificarea în doi pași (2FA).