O competiție de tenis de masă s-a desfășurat marți, 17 martie, în cadrul activităților sportive dedicate Zilei Poliției Române. La competiție au participat polițiști de la toate structurile Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Participanții au avut ocazia să-și testeze abilitățile, reflexele, precum și spiritul competitiv și au reușit să anticipeze mișcările imprevizibile ale adversarilor.
Astfel, în clasament, primul loc a fost ocupat de Ișpan Ștefan, din cadrul Serviciului de Ordine Publică, locul doi de Florea Claudiu, șeful Biroului Drumuri Naționale și Europene, locul trei de N. D, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, iar locul patru a fost ocupat de Alb Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia.
Activitatea a fost coordonată de polițiștii Biroului Pregătire Profesională și a fost organizată cu sprijinul Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor-Regiunea I Alba, al Asociației Sportive Dinamo, al Corpului Naţional al Poliţiştilor Alba, al Asociației APULUM, precum și al sindicatelor S.N.P.P.C, PRO LEX, DIAMANTUL și EUROPOL.