Dan Roman, Credențional – romanul arădean al Marii Uniri
Literatura română nu este prea darnică cu scrieri care să cuprindă între paginile cărților momente mari, importante, din istoria neamului românesc. Un eveniment de o importanță care nici nu mai trebuie amintită, este cel al Marii Uniri, votată la Alba Iulia în acel 1 Decembrie 1918, despre care s-au scris nenumărate volume datorate unor renumiți cercetători ai istoriei contemporane, dar beletristica nu l-a abordat într-o maniera literară, cognoscibilă și accesibilă unui public larg. Iată însă că arădeanul nostru,, îndrăznește să abordeze tema Marii Uniri în cartea intitulată „Credențional”, despre careacad. Ioan Bolovan spune că „completează un gol de un secol de literatură română”. Credenționalul, pentru cei care încă nu știu, era documentul înmânat fiecăruia dintre cei 1228 de delegați aleși de români în cercurile electorale din toată Transilvania, cu încredințarea de a vota în favoarea unirii Transilvaniei cu Regatul Român.
Înainte de a aborda cartea propriu zisă, trebuie să-l facem cunoscut pe autorul ei,, un literat adevărat, de un evident, talent, poate încă insuficient pus în valoare. L-am cunoscut la ziarulAdevărul Arad și i-am recunoscut imediat valoarea jurnalistică, el vădind un potențial mult peste ceea ce presupunea presa cotidiană. Și, într-adevăr, încă de atunci a publicat, în 2003, un volum intitulat„Eurodorado – povestea unui pierde-țară” , în care își povestește aventurile de globe-trotter prin Europa Occidentală. Mai apoi își valorifică potențialul cultural și scriitoricesc în volumul intitulat„Oameni de seamă ai Aradului” , scris într-o manieră cu totul deosebită, având valoare de manual, în fine, într-o altă scriere, „Convorbiri cu cărțile pe masă” , îl prezintă pedr. Otto Greffner , muzeograf și istoric arădean.
Această ultimă producție literară a luiDan Roman, , beneficiază de o introducere semnată de acad. Ioan Bolovan , directorul Institutului de Istorie George Barițiu al Academiei Române. Este un prim indiciu că romanul în cauză are o certă valoare literar-istorică, pentru că nu-și permite un academician să prezinte orice și pe oricine dacă nu este convins de lectura parcursă. Și pentru a argumenta afirmația noastră ne permitem să cităm din acesta:„Pentru istoricul care citește literatura beletristică, această carte are o valoare aparte: ea nu redă arhive. Privește dincolo de acestea și le trezește la viață. Arată ceea ce documentele nu pot să facă niciodată: ce au simțit oamenii când au mers la Alba Iulia, cum au sprijinit, cum s-au temut, cum au înțeles cu toții, că țara se face prin mersul lor împreună”.
Cartea este structurată pe două planuri temporale
Unul îndepărtat, cu un secol în urmă, trimițând la acel sfârșit de toamnă și început de iarnă 1918 și un altul apropiat, după 100 de ani, atunci când se aniversa un secol de la Marea Unire înfăptuiă la 1 decembrie 1918. Două sunt personajele principale din primul plan: Moise, bătrânul care a fost încredințat cupentru Alba Iulia și nepotul Nicodim, cel care ajunge în orașul Marii Adunări Naționale și înmânează documentul fruntașului român Iuliu Maniu. Aici ne permitem să facem o asociere cu două cunoscute personaje biblice. În primul rând Moise al Vechiului Testament, cel care conduce poporul ales spre țara făgăduită, Canaan, dar nu intră în ea, ci este ales pentru aceasta Aaron. La fel, Moise dineste împușcat de jandarmii unguri și moare refuzându-i-se intrarea în Alba Iulia. Al doilea, copilul fără prihană, Nicodim, intră cu Credenționalul în sala în care se vota actul Unirii, înmânândul lui Iuliu Maniu. Atunci ia ființă România Mare, țara făgăduită românilor. Nicodim, din Noul Testament, este aspirant în Împărăția Cerurilor.
În planul apropiat temporal , personajele principale sunt Valeriu, nepotul lui Moise, și Iulius, fiul acestuia, care fac același drum la Alba Iulia, după 100 de ani. Aceștia din urmă vin din Italia, adică de la Roma, precum legiunile lui Traian care au venit de au cucerit Dacia și au întemeiat Apulum (Alba Iulia). Iulius poartă numele lui Iuliu Maniu, fruntașul român căruia Nicodim i-a înmânat „Credenționalul” spre întemeierea noii Românii. Poate ceea ce s-a întâmplat în răstimpul de 100 de ani poate fi cuprins în gândurile, de acum bătrânului Nicodim, spuse la despărțirea de Valeriu, care a decis să se mute în Italia:„Cândva toate drumurile se întindeau înăuntru, spre locul unde se întregea o țară. Peste câțiva ani ele duceau tot mai des afară, venise vremea risipirii” . Dar și a regăsirii așa cum o face Valeriu cu mult timp după, având-ul în minte pe moșul său. Iar„drumul odată găsit își poartă singur pașii” (citat din autor). În ziua aceea, la centenarul Marii Uniri, cele două lumi, cea a lui Nicodim și cea a lui Valeriu își găseau împlinirea în același loc.„În vântul iernii, un steguleț de hârtie foșnea ușor, legând, nevăzut, trecutul de prezent. În ziua aceea toate drumurile se întorseseră din nou acasă. Și pentru o clipă, nimic nu mai părea risipit”.
Care este Credenționalul tău? Este întebarea retorică pusă la final de Valeriu care„pentru întâia oară, simțea că ține în mână mai mult decât un lucru scump inimii sale. Era mai mult decât o moștenire. Era o treaptă. Dincolo de emoția care-l străbătea, se aduna o datorie nevăzută, o nevoie clară de a duce mai departe ceea ce fusese început odinioară”.
Cartea luinu poate fi povestită, ea se citește, pentru că nu transmite întîmplări, fapte spectaculoase ci transmite emoții. Nu este evenimențială ci una sentimentală. Pentru a imprima această stare cititorului, autorul apelează la mijloace literare precum: metafore, comparații, epitete inedite, bine alese. Dar, în general, deși starea de spirit a oamenilor este de bucurie, de împlinire, atmosfera este destul de sobră, gândurile sunt mai ales interiorizate, simțămintele reținute, părerile sunt exprimate mai mult implicit decât explicit. Peste toate se întinde speranța de împlinire și de mai mai bine. Unirea era în primul rând în inimi, înainte de a fi proclamată.
Deși cartea Domnuluieste densă, profundă, plină de simboluri, ea curge lin, ca o apă limpede, este ușor de citit și îi rămâne cititorului în memorie încă mult timp după lectură. Cartea, în întregul său, este o metaforă sau, altfel spus, o parabolă.
spune despre cartea sa într-o notă de la sfârșit:nu este un roman istoric. Ar putea fi. Înainte de toate, este un drum. O călătorie interioară, în primul rând, dincolo de tot ce lasă să se vadă. Noi mai putem adăuga și faptul că demersul nu trebuie să se sfârșească aici, pentru că drumul continuă și domnul Roman poate și trebuie să întregească povestea României Mari.
Sursa: https://www.criticarad.ro/credentional-romanul-aradean-al-marii-uniri/