5.2 C
Alba Iulia
8 martie, 2026

CSM Lugoj încheie returul cedând la zero acasă şi alunecând pe 7 în rocadă cu dobrogencele

Prim-divizionara de volei a Banatului a pierdut sâmbătă seară în prelungiri setul inaugural al apariţiei finale acasă în sezonul regulat, iar deşi a abordat de pe locul 6, cu două puncte avans, duelul direct al vecinelor ierarhice, cedând şi următoarele seturi a încheiat returul în alunecare pe 7, CSM Constanţa forţând rocada.

Revederea vecinelor de clasament cu câte 6 victorii în primele 17 apariţii a fost adjudecată de „Municipalul” de pe litoral, elevele lui Florin Voinea câştigând setul I cu 24:26 nu ca foc de paie.

Mai detaşat pe cel de-al doilea, 17:25, drept dovadă că dobrogencele nu băteau drumul degeaba în vestul ţării după 3 eşecuri succesive la zero în Divizia A1.

Şi totuşi, măcar un punct în clasament ar fi asigurat lugojencelor locul al şaselea după sezonul regulat, însă au cedat şi cel de-al treilea set, 22:25, încât CSM Constanţa a mai repurtat o victorie la zero în 2026, după cea de la Târgu Mureş şi acasă cu Rapid şi „U” Cluj.

Timişencele nerevanşându-se în această seară la propriul fileu după insuccesul cu 3:2 din tur în 13 decembrie în portul la Marea Neagră, încât sud-esticele au prins la potou locul 6.

Cel de-al şaptelea echivalând pentru bănăţence reîntâlnilor cu CSO Voluntari, vicecampioană uriaşă favorită la calificarea în semifinalele play-off.

Şi cu menţiunea că CSM Volei Alba Blaj s-a revanşat în dauna ilfovencelor în Cupa României, laureatele din Ardeal calificându-se în finala cu Dinamo, trupă bucureşteană adversară a constănţencelor în faza I a sferturilor din play-off.

Clasamentul final al sezonului regulat în „A1”, pe coloana rezultatelor.

Sursa: https://sporttim.ro/volei/csm-lugoj-incheie-returul-cedand-la-zero-acasa-si-alunecand-pe-7-in-rocada-cu-dobrogencele

Ultimă oră

Același autor