Bătălia pentru banii europeni din infrastructură se dă între turci și capitalul romanesc: Se înmulțesc vocile celor care sunt antreprenori români, împotriva ”invaziei turcești” în privința licitațiilor referitoare la marea infrastructură rutieră. Ultimul care a ridicat această chestiune este Cristian Erbasu, unul din cei mai importanți actori pe piața construcțiilor.
Problema în discuție este una extrem de importantă și simplă: de ce turcii sunt tratati ca orice altă țară europeană, beneficiind de fonduri europene, deși nu participă cu nici un cent la bugetul UE. Și nu sunt membri ai UE.
Un scurt istoric
Țările care nu sunt membre ale UE nu participă prin contribuții la bugetul Uniunii, care apoi se redistribuie spre statele membre și pentru finanțarea politicilor comune ale UE.
România și-a modificat legislația în timpul mandatului de premier al lui Victor Ponta, atunci când a fost adăugat la lege un nou aliniat, ce permitea participarea la licitații publice din bani europeni și “țărilor în curs de aderare”. Prin acest artificiu, practic s-a generat un context legal turcilor, pentru a intra pe piața românească a investițiilor cu fonduri europene.
Este cunoscută de toată lumea prietenia între fostul premier social democrat și președintele Turciei, Recep Erdogan. Cum este la fel de cunoscut faptul ca după ce nu a mai fost premier, în calitate de consultant, Victor Ponta a reprezentat multe interese ale companiilor turcești în România, inclusiv preluarea companiei Moldomin.Citește tot articolul pe Romania24.ro