4.5 C
Alba Iulia
26 februarie, 2026

FOTO: Autostrada A1 Sebeș-Nădlac. Sute de muncitori și utilaje mobilizate pe șantierul tunelurilor din zona Margina-Holdea

Autostrada A1 Sebeș-Nădlac. Sute de muncitori și utilaje continuă lucrările la tunelurile din zona Margina-Holdea, sectorul lipsă de 9,13 kilometri din autostradă. Când vor fi finalizate, se va putea circula continuu de la Boița (Sibiu), Sebeș (Alba), Nădlac (Arad și graniță), pe 360 de kilometri.

Potrivit CNAIR, pe șantier sunt mobilizați aproximativ 800 de muncitori și operatori și circa 200 de utilaje, vehicule și echipamente specializate. Se lucrează continuu, pe schimburi. Stadiul lucrărilor a ajuns la 55%.

Proiectul include două tuneluri, unul mai scurt (circa 400 metri) și altul mai lung (circa 1,8 km), cu câte două galerii, pentru fiecare sens de mers.

În etapele următoare, vor fi montate grinzi la poduri și pasaje.

Stadiul lucrărilor la tunelurile A1 Margina-Holdea

”Pe șantierul A1 Margina – Holdea, activitatea se concentrează pe realizarea tunelurilor.

La Tunelul 1 (415 metri pe un sens și 367,5 metri pe celălalt), pe ambele galerii se lucrează în paralel la mai multe etape: aplicarea hidroizolației, montarea armăturii, cofrarea și betonarea căptușelii finale.

În total, la nivelul celor două galerii sunt implicate câte șase echipe de muncitori, care lucrează etapizat, neîntrerupt, în funcție de stadiul fiecărei zone.

La Tunelul 2 (1.985 metri pe un sens și 1.825 metri pe celălalt), sunt deschise zece fronturi de excavare, inclusiv execuția căptușelii primare, astfel încât înaintarea să se facă simultan din mai multe puncte.

În zona Margina au început lucrările de betonare a platformei pentru fabricarea grinzilor, necesară etapelor următoare ale proiectului (montarea grinzilor la poduri și pasaje)”, potrivit DRDP Timișoara.

CNAIR precizează că lucrările se desfășoară conform graficului de execuție, cu o mobilizare de aproximativ 800 de muncitori și operatori și circa 200 de utilaje, vehicule și echipamente specializate.

Proiectul, în valoare de 1,82 miliarde lei (fără TVA), este finanțat prin PNRR.

Contractul este executat de Asocierea UMB Grup – Euro Asfalt.

imagini: CNAIR/DRDP Timișoara – Facebook

Sursa: https://alba24.ro/foto-autostrada-a1-sebes-nadlac-sute-de-muncitori-si-utilaje-mobilizate-pe-santierul-tunelurilor-din-zona-margina-holdea-1121959.html

Ultimă oră

Același autor