Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din municipiul Sibiu a fost inființat in anul 1994, fiind cea mai noua unitate de invațamant din județ. Este situat in cartierul Strand, o zona cu densitate mare a populației scolare, fapt reflectat in numarul elevilor inscrisi la cele trei cicluri de invațamant, aproape 1000. In cele trei decenii, imobilele care gazduiesc unitatea de invațamant au devenit neincapatoare. Situația va fi remediata prin implementarea unui proiect de construcție a unui nou corp de cladire, al carui contract de finanțare a fost semnat de UAT Municipiul Sibiu si Agenția pentru Dezvoltare Regionala Centru, Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027.
Contractul„Extindere corp scoala la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” are valoarea totala de 16.271.107,20 lei, din care valoarea finanțarii europene nerambursabile, din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), este de 4.439.973,82 lei. Proiectul este finanțat in cadrul Prioritații 6: „O Regiune Educata”, Acțiunea 6.1 „Cresterea gradului de participare la nivelul educației timpurii si invațamantului obligatoriu”. Termenul de finalizare a proiectului este luna decembrie 2029.
„Liceul Teoretic «Onisifor Ghibu» s-a clasat anul trecut pe locul 6 in topul unitaților de invațamant din județul Sibiu, judecand dupa procentul de promovabilitate la Bacalaureat si la Admitere, confirmand cresterea interesului elevilor si parinților fața de oferta educaționala, de unde si nevoia de extindere a infrastructurii liceului. Pentru aceasta se vor investi peste 16 milioane de lei in construcția unui nou corp de cladire, printr-un contract de finanțare in cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027. Este al patrulea contract prin care finanțam infrastructura educaționala din municipiul Sibiu, de la invațamantul prescolar la cel terțiar. Prin celelalte trei proiecte se va construi o cresa si gradinița noua, se va reabilita imobilul Colegiului Tehnic „Cibinum” si se va extinde, moderniza si echipa baza materiala a Facultații de Inginerie de la Universitatea „Lucian Blaga”. Astfel, valoarea totala a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii educaționale din municipiul Sibiu contractate in ultimul an este de peste 174 de milioane de lei, din care valoarea fondurilor europene nerambursabile este de peste 60 de milioane de lei, adica mai mult de 12 milioane de euro”, a declarat domnul Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regionala Centru.
Prin proiectul„Extindere corp scoala la Liceul Teoretic «Onisifor Ghibu»” se vor realiza urmatoarele activitați: construirea unui corp de cladire prevazut cu parter si doua etaje, pe o suprafața construita de 1.301,8 mp. Cladirea va avea urmatoarele funcțiuni: 9 sali de clasa, 6 grupuri sanitare, un spațiu tehnic si doua spații de depozitare. Noua cladire va fi eficientizata energetic, va fi dotata cu 4 pompe de caldura si sistem de 8 panouri solare. Se vor derula si activitați de informare si constientizare in randul parinților cu privire la educația incluziva, dreptul la educație pentru toți, reducerea parasirii timpurii a scolii si beneficiile pe care le aduce participarea la educație. Cadrele didactice vor particip la cursuri de formare „Expert in egalitatea de sanse” si se vor instrui cu privire la masuri de crestere a accesului la educație a elevilor cu CES precum si activitați de cooperare teritoriala.
Beneficiarii investiției sunt cei aproape 1000 de elevi care utilizeaza serviciile educaționale oferite de unitatea scolara, dintre care 9 persoane cu CES, 6 persoane de etnie roma si 11 elevi cu cetațenie straina; cele 83 de persoane reprezentand personal didactic, personal nedidactic si personal auxiliar, dar si parinții elevilor care vor frecventa unitatea scolara. Capacitatea salilor de clasa din structura educaționala noua va fi de 225 persoane.