«Joi, 2 martie 2026, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat pe Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului și Clujului la rangul de Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. Această nouă mitropolie, înființată canonic de către Sfântul Sinod la 4 noiembrie 2005, a fost trecută în Statut și i s-a stabilit denumirea de către Adunarea Bisericească pe 1 martie 2006.
Festivitatea de înscăunare a mitropolitului ei a avut loc într-o sărbătoare cu nume semnificativ: Buna Vestire. Într-adevăr, nădăjduim că pentru Biserica Transilvană va fi o „veste bună ”, iar viața duhovnicească va avea de câștigat.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Bartolomeu este arhicunoscut în mediile bisericești și culturale din România. De aceea nu-mi propun să trec în revistă – și nici n-aș putea-o face complet – misiunea duhovnicească, scriitoricească și administrativă a Înaltpreasfinției Sale. Totuși, mă voi referi la câteva date esențiale din biografia ilustrului cărturar și om al Bisericii.
S-a născut la 18 martie 1921 din părinții Vasile Anania și Ana, în comuna Glăvile, județul Vâlcea, primind la botez numele de Valeriu [2] .
După ce urmează școala primară în satul natal se înscrie la „Seminarul Central ” din București. Frecventează și Liceele „Dimitrie Cantemir ” și „Mihai Viteazul ” din capitală, luându-și bacalaureatul în 1943.
Ajunge apoi student la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj. Erau vremuri grele. Sistemul comunist cotropea țara. Așa se face că în 1946, fiind președintele Centrului Studențesc „Petru Maior ” din Cluj, conduce greva studențească antirevizionistă și anticomunistă. Urmările au fost cele așteptate: șase ani de detenție (1958-1964) în temnițele comuniste.
Teologia a urmat-o la București, Cluj și Sibiu, fiind hărțuit de autorități, luându-și licența la Sibiu, în 1948. Tunderea în monahism a primit-o la Mănăstirea Antim din București, în 1942, dându-i-se numele de Bartolomeu.
În același an este hirotonit ierodiacon, slujind în această calitate la Polovraci și la Baia de Arieș. După greva studențească de la Cluj, fiind înlăturat din Facultatea de Medicină în 1947, ajunge stareț la Toplița. Între anii 1948-1949 este intendent la Palatul Patriarhal, iar apoi, între anii 1949-1950, inspector patriarhal pentru învățământul bisericesc. Între anii 1950-1951 a fost asistent la catedra de Istorie Bisericească Universală la Institutul Teologic Universitar din București, iar între 1951-1952, decan al Centrului de Îndrumare Misionară și Socială a Clerului, la Curtea de Argeș.
Trimis de către Sfânta Biserică în America, va îndeplini mai multe funcții în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe de aici. În 1967 a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscopul Victorin, acordându-i-se din partea Sfântului Sinod rangul de arhimandrit. Ține nenumărate conferințe și face parte din mai multe delegații ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare.
Reîntors în țară, este director al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între anii 1976-1982. În anul 1982 se va retrage la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica scrisului. La opera sa deosebit de bogată va adăuga una de excepție: diortosirea și adnotarea Sfintei Scripturi, după Septuaginta.
De fapt, această lucrare o va elabora și desăvârși după alegerea ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, la 21 ianuarie 1993. După cum mărturisește singur, această operă i-a solicitat peste zece ani de „muncă de ocnaș ” dar, în același timp, i-a oferit Înaltpreasfinției Sale – și nouă, tuturor – bucuria de a avea o biblie într-o limbă frumoasă și curgătoare. Biblia aceasta (tipărită în anul 2002) a devenit ediția jubiliară a Sfântului Sinod.
Hirotonirea întru arhiereu și instalarea la Cluj-Napoca a făcut-o Preafericitul Părinte Teoctist pe data de 7 februarie 1993, înconjurat fiind de un sobor de ierarhi și o mare mulțime de credincioși.
Din acest moment a început misiunea de excepție în fruntea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Nu va abandona însă nici scrisul, cunoscut fiind faptul că din 1978 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Opera literară, dramaturgică și în proză este vastă – „Greul Pământului ”, „Rotonda plopilor aprinși ”, „Străinii din Kipukua ”, albumul „Cerurile Oltului ”, „Amintirile peregrinului apter ” și multe altele – și ne pune în fața sufletului un mare literat.
Din punct de vedere al scrisului duhovnicesc, din multele lucrări amintim „File de acatist” și ultima apariție, „Cartea deschisă a Împărăției”, o tâlcuire competentă a Sfintei Liturghii, izvorâtă din experiența de bun orator a Înaltpreasfinției Sale.
S-ar putea spune mult mai multe lucruri. Înaltpreasfinția Sa își are un loc aparte între bărbații iluștri ai culturii noastre. Pe de altă parte, Dumnezeu a îngăduit să treacă prin multe necazuri și încercări. La toate le-a făcut față cu tărie. În „File de jurnal – 2006 ”, luna februarie, după ce își aduce aminte de închisorile comuniste, adaugă cu seninătate și fără niciun fel de mândrie: „Depunând această mărturie, în niciun caz nu aș vrea să se creadă că din ea s-ar desprinde un profil de «erou», ci să fie luată doar ceea ce este: o contribuție la tema pe care și-o propune această carte …” (este vorba despre un volum referitor la cei ce au suferit în închisori)» .
A realizat multe lucruri, a purtat steagul Ortodoxiei transilvane până în 31 ianuarie 2011, când s-a mutat la Domnul.
În scaunul vacant, pe 18 martie 2011, Sfântul Sinod m-a ales pe mine. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel m-a instalat în slujirea de Mitropolit pe 25 martie 2011, tot la praznicul Bunei Vestiri, cum fusese instalat și predecesorul meu.
Au trecut de atunci cincisprezece ani și dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate. E greu ca în câteva fraze să poți rezuma toată activitatea ce s-a desfășurat. Vom pomeni lucrurile mai mari. Pe primul plan a stat preocuparea pentru viața duhovnicească, la catedrală, în eparhie și mitropolie.
Pe tărâm edilitar am ridicat, cu ajutorul lui Dumnezeu, Campusul „Nicolae Ivan” : clădirea Facultății de Teologie, căminul, cantina și toate cele necesare studenților. Pe Calea Turzii e în fază finală Centrul Misionar „Sf. Ap. Andrei ”, care ne-a costat 16 milioane de lei.
Colegiul Teologic Mitropolit „Nicolae Colan” oferă la peste o mie de elevi posibilitatea de a învăța în Cluj-Napoca, iar în Bistrița a fost cumpărată clădirea pentru Școala „Grigore Pletosu” . Nu uităm de Centrul de tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi și de cel în construcție de la Câmpenești.
Construcția de biserici, găsite în diferite stadii, căminele de copii și de bătrâni, precum și mănăstirile, sunt în atenția noastră. Librăriile bisericești, magazinele de coportaj, fabrica de lumânări și tipografia. Sunt și multe alte lucruri în grija noastră.
Pentru toate acestea dimpreună cu consilierii eparhiali, cu profesorii de la facultate și din școli, cu părinții protopopi, cu preoții din eparhie și cu monahii, am pus umărul și am ars. Nu uităm versurile lui Tudor Arghezi: „Altarul ca să fie și pietrele să ție,/ Cer inima și viața zidite-n temelie” .
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
[1] Ioan-Aurel Pop, Daniela Marcu Istrate, Tudor Sălăgean, Alexandru Simon, De vertice montis:Feleacul, Clujul şi Transilvania în Evul Mediu (=, I, 15), Cluj-Napoca, 2017, pp. 103-116, 130-132.
[2] Alexandru Moraru,Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române , Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 76.
[3] Acest text a apărut înCredința Străbună , nr. 3, martie, 2006, pp. 1 și 3.
Sursa: https://www.napocanews.ro/2026/03/mitropolia-clujului-maramuresului-si-salajului-la-20-de-ani.html