După victoria (1-0) din derby-ul cu Unirea Sântana, Progresul Pecica a reintrat în cărțile play-offului din C 7, dar speranțele s-au risipit după o singură etapă. Formația pregătită de Dan Stupar și Bogdan Bozian au pierdut la Sebeș, cu CS Universitar Alba Iulia, împotriva cursului jocului și în ciuda ocaziilor mari ratate, inclusiv bara lui Mura.
„Galben-albaștrii” știu că au pierdut o mare șansă de a da un sens finalului lor de sezon regular, mai ales că știu că în weekend au șanse mici să scoată ceva, din moment ce sunt gazde pentru Poli Timișoara, formație ce a investit enorm și nu concepe ratarea promovării.„Mai rar un așa meci precum cel de săptămâna trecută. La cum am jucat nu ne gândeam niciodată că nu vom câștiga cu cei de la Universitatea Alba Iulia și, până la urmă, nu ne-am ales nici măcar cu un punct. Cred că am avut vreo 7-8 ocazii mari, iar ei, pe lângă gol, cred că au mai ajuns o dată periculos la poarta noastră. Sunt și astfel de zile, în care nu-ți iese nimic, dar știm că în fotbal roata se mai întoarce. Poate cu Poli vom fi noi cei care vom câștiga după o singură fază și chiar mi-aș dori un asemenea scenariu pentru vineri, deși ne propunem să jucăm fotbal, să atacăm, însă trebuie să ținem cont și de calitatea adversarului” , afirmă Andrei Haloș.
În urmă cu două sezoane, fundașul dreapta al pecicanilor a evoluat pentru Poli, când timișorenii pierdeau semifinala barajului de promovare în Liga a II-a, cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii (1-2).„De atunci Poli s-a schimbat mult, cred că mai sunt vreo 3-4 jucători din acel lot de jucători, doar cei tineri. Au făcut o echipă puternică, nu are rost să vorbesc eu despre ce fotbaliști au adus, unii dintre ei direct din Liga 1 sau Liga 2-a. Au condiții, au buget, au suporteri, nu ar trebui să le lipsească nimic pentru promovare în acest an. Știu că Alba Iulia e acum pe primul loc, dar eu o văd pe Poli principala candidată la promovare din această serie și ceea ce va urma în play-off. Spunând toate astea, vă dați seama ce meci vom avea vineri cu ei. Acum nu știu cum privesc și ei partida cu noi, căci punctele nu vor conta în play-off, dacă nu vom face o minune și ajungem cumva pe locul 4. Însă, probabil vor să ajungă cât mai pregătiți în play-off și folosesc aceste ultime meciuri pentru asta. E clar că sunt favoriți, dar ne jucăm șansa, avem ambițiile noastre și, cum spuneam, poate ni se întoarce ziua neagră de la Sebeș. Prea multe puncte slabe nu văd să aibă, poate doar presiunea rezultatelor, dar și aici au destui fotbaliști cu experiență care pot gestiona bine și acest aspect. Pentru mine, personal, nu este nimic special. Am petrecut un an frumos la Poli, am rămas în relații bune cu cei de acolo, va fi un meci de fotbal și nimic mai mult. Va fi și o atmosferă frumoasă creată mai ales de galeria lui Poli, dar care ne va motiva și pe noi, cu siguranță” , a adăugat Haloș, fotbalist crescut de UTA în generația lui David Miculescu și Denis Hrezdac.
Cu excepția celui de-al treilea portar, Fabian Burtic, Pecica are tot lotul la dispoziție pentru vizita „alb-violeților”, dede la. În schimb, Dan Stupar nu va fi pe bancă, după eliminarea primită la Sebeș.
Poli a început anul cu două victorii, ambele fără gol primit, 1-0 la Ghiroda și 2-0 pe teren propriu, cu Cugirul. Formația lui Dan Alexa s-a calificat și matematic în play-off după primul meci din 2026.
Formații probabile:
: Zamfir – Haloș, Wild, Aldan, Budihală – Pamfile, M. Rusu – Șiclovan, Borcea, Olăroiu – Mura.
Enășescu – Vlaicu, Pedro, C. Ene – Ailenei – Benzar, Marincu, Țegle, C. Toma – V. Morar, D. Popa.