Peste 200 de mesteceni plantați pe strada Moților, la intrarea pe TransApuseana

Astăzi, strada Moților din municipiul Aiud a fost locul unei acțiuni verzi de amploare. Alături de elevii Liceului Agricol din Ciumbrud, specializarea „Grădinar urban”, au fost plantați peste 200 de mesteceni primiți ca donație. Prin această inițiativă, a fost completat întregul traseu din zona Aiudul II.

Specificul montan, adus în oraș

Alegerea mesteacănului nu a fost întâmplătoare. Organizatorii au dorit să păstreze specificul arborilor de munte în această zonă a orașului, deoarece chiar din acest punct începe drumul spectaculos cunoscut sub numele de TransApuseana.

Explicații tehnice direct de la elevi

Acțiunea a inclus și o parte educativă, în care viitorii specialiști au explicat pașii necesari pentru o plantare reușită în mediul urban. Timea, una dintre elevele liceului, a făcut o demonstrație a procesului de lucru:

„Eu mă numesc Timea, ne-am adunat azi aici să vă explic despre cum se plantează arbori în aliniamentele stradale. Plantăm mesteacăn și o să vă explic rând pe rând cum merge operațiunea. Ce știți despre mesteacăn? Cum arată? Care e deosebirea? Cum deosebim mesteacănul de alți copaci? Am mocirlit rădăcina ca să fie contact mai bun cu solul și după aceea venim și udăm” , a explicat aceasta.

Tehnica mocirlirii este esențială în astfel de intervenții, asigurând puieților resursele necesare pentru a se prinde în noul sol, în timp ce udarea imediată finalizează procesul de fixare în aliniamentul stradal.

Sursa: https://mesageruldealba.ro/2026/03/17/peste-200-de-mesteceni-plantati-pe-strada-motilor-la-intrarea-pe-transapuseana/

Ultimă oră

Același autor