Carnea produsă în România ajunge exclusiv în Franţa, unde melcii, numiţi în franceză „escargots“ şi consumaţi încă din Evul Mediu, sunt un preparat clasic al bucătăriei franceze. În volum, exporturile din 2024, ultimul an pentru care există date complete, au fost de 2.000 de tone, conform datelor Eurostat.
În România există cinci companii care produc carne de melc: Pomarom (Alba), Rolux (Hunedoara), Egan Prod (Mureş), Bioprod (Sibiu) şi Rusevi (Braşov), potrivit datelor de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Împreună, ele au raportat în 2024 o cifră de afaceri de peste 110 milioane de lei (circa 23 mil. euro), conformzf.ro.