VIDEO: Am testat de Ziua Poliției Române, la Alba Iulia, un simulator VR de conducere sub influența drogurilor sau a alcoolului

Zeci de accidente rutiere grave au loc în Alba, și sute în țară, din cauza consumului de alcool sau droguri. Șoferii care se urcă la volan după ce au băut alcool sau consumă substanțe interzise sunt responsabili pentru unele dintre cele mai grave accidente rutiere.

Drept urmare, polițiștii rutieri desfășoară campanii de conștientizare a pericolului față la care se expun și îi expun pe restul participanților la trafic șoferii care se urcă beți sau drogați la volan.

O astfel de activitate a avut loc și miercuri, 25 martie 2026, la Alba Iulia, cu ocazia Zilei Poliției Române.

Este vorba despre vedere în ceață și reflexe întârziate ale șoferilor atunci când conduc sub influența substanțelor sau a alcoolului.

Inevitabil la un moment dat, pe baza imaginii distorsionate, dar și a vitezei în exces, în universul VR la care este conectat utilizatorul se produce un accident rutier grav.

Fie o ciocnire frontală cu un alt autoturism, fie se pierde controlul asupra autoturismului, iar acesta intră pe trotuar și accidentează pietonii prezenți.

În 2025 au fost înregistrate 3.950 de accidente rutiere grave la nivel național. Acestea s-au soldat cu 1.293 de persoane decedate și 3.125 de persoane rănite grav.

De asemenea, în 2025 poliția a depistat în trafic, la nivel național, aproape 28.700 de persoane la volan sub influența alcoolului. În același an, au fost constatate 11.665 de infracțiuni rutiere sub influența alcoolului și 3.858 sub influența substanțelor psihoactive.

Sursa: https://alba24.ro/video-am-testat-de-ziua-politiei-romane-la-alba-iulia-un-simulator-vr-de-conducere-sub-influenta-drogurilor-sau-a-alcoolului-1127106.html

Ultimă oră

Același autor