Guvernul a aprobat joi seara, într-o ședință extraordinară, bugetul de stat pentru anul 2026. Pe agenda reuniunii s-a aflat și o hotărâre de guvern care prevede majorarea salariului minim brut pe economie, de la 4.050 de lei la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026.
La finalul ședinței de Guvern, premierul Ilie Bolojan, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Nadina Dogioiu susțin o conferință de presă.
Potrivit proiectului de buget, deficitul bugetar pentru 2026 este estimat la 6,2% din PIB, urmând să scadă la 5,1% în 2027.
Pe agenda ședinței s-au aflat și un proiect de hotărâre care stabilește ca, începând cu data de 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată să crească la 4.325 lei lunar, precum și un proiect pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat de 0,85 de lei/litru pentru compensarea creșterii accizei la motorină pentru transportatori.
Principalele declarații făcute de premierul Ilie Bolojan
Majorarea salariului minim, de la 1 iulie 2026
Potrivit ministrului Muncii, Florin Manole, din luna iulie 2026, tariful orar va fi de 25,949 lei/oră pentru un program complet de lucru de 166,667 ore, în medie, pe lună.
Majorarea reprezintă o creştere de 6,8%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 275 de lei în sumă brută. În valoare netă, salariul va fi de 2.699 lei (cu deducerea de 200 lei), majorarea pe net fiind de 125 lei. În România, beneficiază în prezent de salariul de bază minim brut garantat în plată 831.382 de salariaţi, a mai precizat Ministerul Muncii. De majorarea salariului de bază minim brut pe ţară vor beneficia 1.759.027 salariaţi.
Material în curs de actualizare.