Președintele Nicușor Dan și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, au semnat, joi, la Palatul Cotroceni, o declarație comună privind Parteneriatul strategic dintre cele două state.
De asemenea, au fost semnate o declarație comună de intenție privind coproducția materialelor de apărare și un cadru de cooperare în ce privește domeniul energetic, scrie Agerpres.
„Domnule președinte, dragă Vladimir, mulțumesc pentru vizita pe care ne-o faceți și, mai ales, mulțumim dumneavoastră și poporului ucrainean pentru lupta pe care o duceți, care este o luptă pentru Europa întreagă, deci, și pentru România. Am semnat, azi, o declarație de Parteneriat strategic și este un moment important în relația noastră bilaterală. Nu trebuie să ne ascundem să spunem că istoric a existat neîncredere între țările noastre, această neîncredere s-a evaporat, cred eu, în momentul începerii războiului din 2022”, a afirmat Nicușor Dan, la o conferință de presă comună cu Volodimir Zelenski, organizată după întâlnirea dintre cei doi șefi de stat.
Cooperarea în producția de drone
Discuțiile dintre cei doi șefi de stat au vizat și producția comună de drone în România.
„De aceea, documentul pe care l-am semnat este foarte important. În document și în discuțiile pe care le-am avut am vorbit despre războiul din Ucraina și despre continuarea sprijinului pe care România îl oferă. Am vorbit despre colaborarea noastră militară și unul dintre documentele semnate vorbește de producția comună de drone în România”, a adăugat președintele Nicușor Dan.
Nicușor Dan a menționat că, în discuțiile cu omologul ucrainean, a reafirmat sprijinul diplomatic pentru Ucraina în toate formatele pe care România poate să le exercite: Uniunea Europeană, NATO, pentru „o poziție corectă și pentru un sprijin pe care toate aceste organisme să-l aducă Ucrainei în războiul pe care îl duce”.
Proiecte comune de energie
„Am vorbit de conectivitate între țările noastre și de proiecte comune de conectivitate, din nou, în beneficiul inclusiv economic al cetățenilor țărilor noastre. Am vorbit de proiecte comune de energie și unul din documentele semnate se referă la parteneriatul nostru în zona energetică. Am vorbit de integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană și am reafirmat sprijinul României pentru acest proces”, a adăugat președintele.
El a subliniat că discuțiile cu Volodimir Zelenski au vizat și minoritatea românească din Ucraina.
„Foarte important – am vorbit de minoritatea românească din Ucraina și de deschiderea pe care Ucraina o are, o va avea pentru minoritatea românească. Am primit garanții cu privire la continuarea funcționării școlilor în limba română și pentru toate celelalte drepturi ale minorității române, în acord cu drepturile minorităților stabilite prin carte internaționale”, a punctat Nicușor Dan.
Șeful statului român a menționat că l-a invitat pe președintele Ucrainei la Reuniunea B9 care va avea loc în mai la București. ‘O discuție și niște documente care deschid un capitol de încredere, de maturitate a relației noastre bilaterale’, a conchis președintele.