De sute de ani, în satul Rimetea (Alba), la început de primăvară, are loc o tradiție: Înmormântarea Fărșangului. În timp tradiția s-a păstrat, dar a căpătat și o semnificație mai amplă, mai modernă: cea a turismului.
Evenimentul din Rimetea, o locație de altfel foarte căutată atât de turiștii din România, dar și din străinătate, demonstrează cum o tradiție susținută de localnici poate transforma un mic sat într-o destinație turistică de succes.
Micile străzi ale satului devin neîncăpătoare, în ziua în care are loc evenimentul. Asta s-a întâmplat și sâmbătă, 7 martie, la Rimetea. Vremea a ținut cu cei care duc tradiția mai departe, dar și cu turiștii.
Ce este Înmormântarea Fărșangului
Înmormântarea Fărșangului este o tradiție veche de sute de ani, care anunță sfârșitul iernii și începutul primăverii. La tradiție participă doar băieții din sat, care formează un alai.
Fiecare interpretează un personaj: de la bandiți, la draci, preoți, miri, mirese, clovni, sau domnișoare la brațul unor bărbați bogați.
Tradiția care îngroapă iarna și aduce primăvara
În mijlocul lor se află un car care transportă un sicriu alb. Iar carul are în spatele său mai multe bocitoare.
Sicriul simbolizează îngroparea relelor și a iernii. În sicriul cu pricina, se află păpuşa Dome, ce închipuie Fărşangul, ce trebuie îngropat. Tradiţia spune că mascaţii nu au voie să comunice întrei ei, decât prin pantomimă. Şi, asta pentru a nu fi recunoscuţi de localnici.
După ce alaiul trece pe toate uliţele satului, flăcăul care joacă rolul preotului citeşte, la izvorul din mijlocul comunei, un fel de analiză a necazurilor şi bucuriillor din anul care a trecut.
Sicriul în care este închisă simbolic iarna este distrus de flăcăii satului cu bâtele, ca mod de alungare a duhurilor rele, de îngropare a anului vechi, lăsând libertate renaşterii lumii în primăvară.
Satul în care ”soarele răsare de două ori pe zi”*
Iulie este luna în care se produce un fenomen unic în sat: soarele răsare de două ori. Este mai mult decât o iluzie optică, ține mai degrabă de relieful zonei.
Zecile de creste ale Pietrei Secuiului se află la est (Răsărit) de Rimetea, însă două din ele sunt cu mult mai înalte decât celelalte. De fapt, ele se înalţă atât de mult, încât soarele răsare după prima creastă şi dispare în spatele celei de-a doua (care blochează lumina răsăritului) urmând apoi să răsară din nou, ceea ce generază acest fenomen care îi lasă cu gura căscată pe turiști.
Abia când soarele depășește Piatra Secuiului se poate spune că a răsărit, la Rimetea. Dublul răsărit al soarelui se petrece numai pe timp de vară, la sfârșitul lui iunie și pe parcursul lunii iulie.
Video: Daniel Bloss
Editare video: Cristian Panu