Sergiu Onișor, un tânăr din Alba Iulia, a electrizat scena de la „Românii au Talent” vineri seara cu „rockanele” (rock – manele). Sergiu a cântat manele și sârbă la chitară electrică și a ridicat sala în picioare.
Prestația sa i-a adus patru de „DA”. A fost felicitat de către Andi Moisescu, care i-a spus că „a sunat foarte bine”. „Eu cred că el a ales foarte bine! Mai ales pe online, eu cred că rupe genul ăsta de manea cu chitară”, a spus Andra. „Din partea mea ai un
Tânărul a descoperit chitara la 12 ani, datorită unui joc video în care trebuia să imite instrumentul. Curiozitatea l-a făcut să îi spună mamei că își dorește o chitară, iar părinții i-au cumpărat una clasică, a doua zi. A mers la Palatul Copiilor, unde i s-a spus că muzica nu e pentru el, însă nu s-a descurajat. Deși a urmat o vreme cursurile de acolo, se plictisea și a ales să învețe singur, de pe YouTube, studiind chiar și șase ore pe zi, scrie ProTV.ro .
A plecat din Alba Iulia la Cluj-Napoca, unde în primul an de facultate a avut prima trupă, una de blues, cu care cânta prin baruri. Au urmat și alte proiecte, inclusiv experiențe în străinătate, care i-au arătat cât de greu este să lucrezi cu oameni diferiți. Atunci și-a dat seama că are nevoie de propriul proiect și a decis să se întoarcă în Alba Iulia.
Tânărul postează coveruri pe TikTok
Sergiu Onișor a început să posteze pe TikTok coveruri. După un an i-a venit ideea să adapteze manele pe chitară. Primul videoclip de acest fel a făcut jumătate de milion de vizualizări în 24 de ore, iar telefonul i-a explodat de apeluri.
A devenit consecvent și a continuat să posteze; stilul pe care îl promovează acum l-a numit „rockanele”. În prezent colaborează cu trei trupe, cu care cântă la evenimente din care își câștigă existența.
Participarea la Românii au talent este pentru Sergiu o rampă de lansare care să îl ducă la alt nivel.
A transformat celebra manea „Baterie, baterie foc” a lui Nicolae Guță într-un cover manea rock
Într-unul dintre videoclipurile postate pe canalul său de Youtube, Sergiu a transfromat celebra manea „Baterie, baterie foc” a lui Nicolae Guță într-un cover manea rock la chitară electrică.
„Riff-uri grele, feeling de manea și energie de concert live”, a scris tânărul.