Parlamentul României a adoptat legea prin care anul 2026 este declarat „Anul Episcop Márton Áron”. Proiectul a trecut de Camera Deputaților, for decizional, după ce fusese aprobat anterior și de Senatul României.
Actul normativ are ca scop omagierea personalității și activității episcopului romano-catolic Márton Áron (1896–1980), cunoscut pentru pozițiile sale publice în apărarea demnității umane și pentru intervențiile împotriva deportării evreilor din Transilvania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit legii, în 2026 vor putea fi organizate manifestări culturale, educaționale și artistice dedicate memoriei sale. Autoritățile centrale și locale, precum și instituțiile publice, pot sprijini logistic și financiar aceste evenimente, în limita bugetelor aprobate. De asemenea, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune pot realiza programe speciale dedicate anului comemorativ, cu respectarea autonomiei editoriale.
Márton Áron a fost episcop romano-catolic de Alba Iulia și este recunoscut pentru atitudinea sa fermă împotriva abuzurilor regimurilor totalitare. Pentru acțiunile sale din timpul Holocaustului, a fost distins post-mortem cu titlul de „Drept între Popoare” de către Yad Vashem.
Legea urmează să fie promulgată și publicată în Monitorul Oficial.
Sursa: https://cotidianulhd.ro/parlamentul-2026-devine-anul-episcop-marton-aron/