15.9 C
Alba Iulia
14 martie, 2026

Corneliu Mureșan: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de pe Valea Sebeșului, cât și pe turiștii care vor să schieze la Șureanu sau care apreciază această frumoasă zonă montană a României.

Altfel nu se explică de ce, de 15 ani, drumul către cea mai înaltă zonă a Munților Șureanu rămâne doar ”proiect pe hârtie”, ”promisiune electorală” sau… discuție frumos ambalată.

Ultima rundă de promisiuni a avut loc recent la Sebeș, iar rezultatul este, ca de obicei, zero barat. Și asta în condițiile în care Consiliul Județean Alba dispune, anul acesta, de un excedent bugetar de 33 de milioane de euro — bani suficienți pentru fapte concrete, dacă ar exista voință și puțină viziune. În schimb, conducerea PNL Alba preferă să continue să țese povești pe Valea Sebeșului.

Primăvara trecută, în urma discuțiilor cu primarii din Șugag și Cugir, alături de conducerea Consiliului Județean, am identificat ca soluție schimbarea categoriei drumului prin hotărâre de guvern, pentru a putea accesa fonduri europene și guvernamentale. Diligențele în acest sens erau responsabilitatea celor de la PNL Alba, fie că vorbim de conducerea CJ Alba, a Prefecturii sau Primăriei Șugag.

Un an mai târziu, drumul rămâne în aceeași stare, după un nou an de odihnă și… povești spuse de cei de la PNL Alba, care conduc instituții importante ale județului. Posibile finanțări au fost deja pierdute din cauza lentorii și indiferenței.

Însă orice argumente pălesc în fața faptului că, în ciuda resurselor financiare foarte mari de care dispune, conducerea Consiliului Județean nu începe demersurile pentru reabilitarea acestui tronson… de 15 kilometri.

Desigur, chiar dacă nu ar fi fost suficiente fonduri la nivel de județ, existau posibilități de modernizare a tronsonului. Drumul putea fi inclus în lista de investiții strategice, prioritare la nivel guvernamental, și puteau fi create parteneriate între administrațiile locale, Consiliul Județean și Guvern pentru dezvoltarea zonei.

Dar cât timp domnii de la PNL și domnul Ion Dumitrel conduc județul, acest drum rămâne doar o speranță, la fel ca multe alte proiecte prin care s-ar putea dezvolta județul.

Corneliu Mureșan,

Președinte PSD Alba

Sursa: https://www.abnews.ro/corneliu-muresan-cj-alba-sta-pe-un-purcoi-de-bani-33-mil-euro-dar-lasa-de-izbeliste-drumul-spre-muntii-sureanu/

Ultimă oră

Același autor